Care este starea de sănătate a fostului președinte Traian Băsescu. „Ne-a luat și pe noi prin surprindere această evoluție“

Care este starea de sănătate a fostului președinte Traian Băsescu. „Ne-a luat și pe noi prin surprindere această evoluție“

Traian Băsescu a fost internat în spital, vineri seară, la secția Boli Infecțioase, după ce medicii au stabilit că suferă de viroză pulmonară.

Traian Băsescu, fostul președinte al României FOTO: arhivă

Traian Băsescu, fostul președinte al României FOTO: arhivă

Aflat în Spitalul Militar din București încă de vineri seară, unde a fost internat în secția de Boli Infecțioase, fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu, se simte mai bine.

Medicii l-au diagnosticat cu gripă. Băsescu acuză o stare de oboseală și vorbește cu dificultate.

''Ne-a luat și pe noi prin surprindere această evoluție și l-am contactat, i-am transmis că suntem cu gândurile alături de domnia sa. Îi urăm multă sănătate'', a declarat europarlamentarul PMP Eugen Tomac, scrie Pro TV.

Potrivit apropiaților, Traian Băsescu suferă și de ateroscleroză și hipertensiune.

Nu este însă prima dată când fostul președinte se confruntă cu probleme de sănătate. În luna martie 2022, Traian Băsescu a ajuns la spital, la Bruxelles, după ce a suferit mai multe complicații medicale. La câteva zile, soția sa, Maria Băsescu, a anunțat că acesta a fost externat.

Nu se ştie dacă Traian o să vină în ţară sau o să rămână la Bruxelles, depinde de starea de sănătate. Are probleme şi la plămâni, şi la inimă”, a spus Maria Băsescu.

În septembrie 2007, Băsescu a fost operat la nivelul glandei tiroide. Intervenţia a fost una de rutină , fostul președinte fiind operat de o echipă de medici români la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Intervenţia a durat o oră şi 45 de minute, iar examenul histopatologic a confirmat că a fost vorba de o leziune tiroidiană benignă.

În mai 2006, Traian Băsescu a suferit o intervenție chirurgicală de hernie de disc. Deși trebuie să fie operat în România, fostul președinte nu s-a lăsat pe mâna medicilor romani. Intervenția chirurgicală urma să aibă loc la Spitalul Universitar de Urgență București, însă, cu puțin timp înainte, s-a luat decizia ca Traian Băsescu să fie transferat la Viena.

Decizia a fost luată de o comisie condusă de ministrul sănătății, după ce medicii români se pregătiseră să-l opereze la Spitalul Universitar București.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…