De-a lungul istoriei au existat mulți exploratori celebri, călători temerari cărora omenirea le datorează mult. Columb, Magellan sau Marco Polo sunt legendari. Însă cel mai mare explorator al tuturor timpurilor este un personaj puțin cunoscut.

Marile călătorii geografice întreprinse de exploratori temerari au reușit să lege civilizații și să conducă de multe ori la comerț și progres. Cu siguranță lumea ar fi arătat cu totul altfel, fără efortul acestor exploratori faimoși.

În general, Marco Polo, un venețian aventuros din secolul al XIII-lea, este considerat cel mai mare explorator al tuturor timpurilor, mai ales datorită călătoriei sale în China.

Dar cercetările, dar și numeroși specialiști spun că de fapt cel mai mare explorator al tuturor timpurilor a fost un personaj necunoscut sau puțin cunoscut publicului larg, autor al unui dintre cele mai bune jurnale de călătorie din istoria lumii.

Se numea Ibn Battuta, era marocan și a trăit în secolul al XIV-lea.

Ibn Battuta și-a petrecut trei decenii din viață călătorind pe trei continente, trăind aventuri incredibile. A călătorit mai mult decât orice alt explorator din istoria pre-modernă a lumii, depășindu-l pe Marco Polo, de exemplu, cu peste 24.000 de kilometri parcurși.

În total, Ibn Batuta a călătorit 117.000 de kilometri.

De la un simplu pelerinaj la un vis premonitoriu pentru descoperirea lumii

Ibn Battuta s-a născut în anul 1304 în orașul Tangier, din Marocul de astăzi. În secolul al XIV-lea Marocul, ca mai tot nordul Africii, făcea parte din „Dar al Islam”, adică lumea musulmană, un teritoriu întins unit de principii religioase și o cultură religioasă comună.

Marocul de la aceea vreme era condus de dinastia Marinizilor, triburi berbere care continuau tradiția arabică.

Ibn Battuta s-a născut în faimilia unui cadiu, adică a unui judecător islamic. Asta înseamnă că el a avut parte de o educație aleasă, bazată mai ales pe cunoașterea religiei islamice, a literaturii, istoriei, filosofie dar și a legilor islamice.

La vârsta de 21 de ani, Ibn Battuta și-a dorit să părăsească ținuturile natale, împins de o dorință năvalnică de aventură, fiind descris ca un tânăr inteligent și curios, dornic să descopere lumea. Și-a motivat plecarea prin celebrul hajj, adică pelerinajul pe care orice islamic trebuia să-l facă la orașul sfânt Mecca (n.r. astăzi în Arabia Saudită).

El își propusese să-și continue studiile de drept islamic în marile centre culturale pe care le va întâlni în pelerinajul său.

În anul 1325 părăsește Tangierul călărind pe un măgăruș, cu resurse limitate și hrană cât să-i ajungă cel mult o săptămână. Avea să revină acasă după 29 de ani.

A străbătut o parte din deșertul nord-african pe rute periculoase, străbătute de bandiți. Dar nici asta, și nici boala care aproape l-a pus la pământ, nu l-a împiedicat să ajungă în Egiptul mamelucilor. S-a oprit în marele centru de la Alexandria unde a studiat Dreptul islamic. Mai apoi s-a aventurat în metropola de la Cairo, oraș pe care l-a intitulat „fără asemănare în frumusețe și strălucire“.

După o perioadă petrecută în Egipt, Ibn Battuta a plecat la Mecca, peste Marea Roșie, acolo unde și-a încheiat pelerinajul propus. Apoi s-a întors în Egipt.

Dar în marocan s-a deșteptat o dorință incredibilă de a călători și de a cunoaște lumea. În jurnalul său spune că totul a plecat de la un vis premonitoriu. El a visat o pasăre uriașă care l-a ridicat pe spatele ei și a călătorit cu el până în Extremul Orient. Și acolo l-a lăsat.

Din acel moment Ibn Battuta s-a decis să călătorească în toată lumea islamică - și chiar dincolo de frontierele ei.

Din splendoarea Persiei până în adâncurile Africii, din Bizanț și până la curtea Marelui Han

Ibn Battuta s-a îmbarcat în prima caravană care pleca către est. A străbătut întreaga lume islamică până în Persia cu fascinantele sale orașe. A urmat Irakul de astăzi și Azerbaidjan, pe linia Munților Caucaz. La răscruce de drumuri s-a alăturat unei alte caravane pentru a vizita Yemenul și pentru a se întoarce la Mecca. Din Arabia Saudită de astăzi s-a îmbarcat pe o corabie și a plecat către Africa. A vizitat orașul Mogadishu din Somalia, apoi s-a aventurat către sud în Tanzania și Kenya.

Întors din zonele ecuatoriale ale Africii, Ibn Battuta nu s-a odihnit prea mult. Suficient cât să se căsătorească de câteva ori. În total, de-a lungul vieții a avut peste 10 neveste. Imediat ce l-a luat din nou dorul de aventură, a plecat din nou către est. Din Egipt a mers către Siria, apoi, pe Marea Mediterană, în Anatolia dominată de sultanatele turcești. Din porturile Anatoliei, străbate Marea Neagră către teritoriile controlate de Hoarda de Aur. Aici este primit la curtea Marelui Han mongol Uzbeg.

Battuta era un om inteligent și cult. Așa că este trimis de hanul Uzbeg să o însoțească pe nevasta sa într-o misiune la Constantinopol, în ceea ce mai rămăsese din Imperiul Bizantin. Petrece o lună în marele oraș bizantin și se declară impresionat de strălucirea acestuia.

O aventură incredibilă în Extremul Orient

De fapt, Ibn Battuta dorea să ajungă în India. Auzise că acolo se caută cadii, adică judecători islamici.

Călătoria către India s-a dovedit o aventură incredibilă. După ce a străbătut stepa euroasiatică, Battuta a intrat în India prin Afganistan. A ajuns la Delhi în 1334 și a fost angajat de sultanul Muhammad Tughluq, drept cadiu.

În sultanatul indian, Ibn Battuta a dus o viață de lux, s-a căsătorit și a avut copii. După câțiva ani, însă, sultanul l-a însărcinat pe Ibn Battuta cu o nouă aventură. Mai precis, l-a numit emisar al său la curtea chineză, la aceea vreme controlată de mongoli.

În fruntea unei caravane uriașe încărcate cu aur și sclavi, el a plecat către China. Drumul a fost o reală aventură. Caravana a fost în permanență hărțuită de rebeli. La un moment dat Battuta a fost răpit și lăsat aproape în pielea goală, aproape de coasta indiană. Ajunge în cele din urmă la portul Calicut. De acolo încearcă să se îmbarce pentru a continua călătoria, dar corabia sa este distrusă de o furtună.

Ibn Battuta reușește să supraviețuiască și ajunge în Maldive. Nu se mai putea întoarce la sultanul din Delhi așa că se angajează cadiu la sultanii din Maldive. Mai trăiește câțiva ani idilici, se căsătorește din nou, are copii. Însă alege totuși să plece din nou. Evident, către China.

După o scurtă oprire în Sri Lanka, se îmbarcă pe un vas comercial și pleacă către sud-estul Asiei. În 1345 reușește să ajungă în China, în portul Quanzhou, un hub comercial incredibil. Battuta este impresionat de orașele chinezești, mai ales de Hangzhou despre care spunea că „este cel mai mare oraș pe care l-am văzut vreodată“. A călătorit dincolo de Beijing și a descris China drept „cea mai sigură și bună țară pentru un călător“. I-a descris de asemenea frumusețile, dar nu s-a împăcat niciodată cu obiceiurile chinezești.

O cronică incredibilă a unei lumii vii văzute prin ochii unui călător

Odată ajuns în China, Ibn Battuta a simțit că a ajuns la capătul lumii cunoscute la aceea vreme. Așa că a decis să se întoarcă acasă. Avea 50 de ani și lipsise 29 de ani din orașul său natal.

S-a întors în Tangier în 1349. Părinții i-au murit, așa că pentru a-și alunga tristețea pleacă într-o nouă scurtă aventură.

La început se duce în Spania. După ce face un tur al Peninsulei Iberice, revine în nordul Africii și se aventurează din nou către sud, în Imperiul Mali, până la Timbutku. A fost ultima sa aventură.

Revine acasă și la ordinele sultanului din aceea perioadă dictează poveștile sale unui scriitor numit Ibn Juzayy. Așa s-a născut „Rihla“, cea mai vie cronică a lumii islamice, a secolului al XI-lea, fiind povestea celui mai mare călător din istoria umanității.

Se presupune că Ibn Battuta a lucrat ca judecător islamic în Maroc până la moartea sa, în 1368.

Mulți s-au întrebat cum de a reușit marocanul să-și permite aceste călătorii. Explicația este simplă, fiind un om educat și un judecător islamic bine pregătit, Ibn Battuta a fost mereu bine primit, mai ales în teritoriile islamice. Primea sclavi, bani, hrană și tot felul de cadouri scumpe. Chiar și concubine. Așa că a dus de multe ori o viață luxoasă în călătoriile sale.