Carduri electronice de călătorie ale STB, disponibile de luni la oficiile poştale din Capitală şi judeţul Ilfov

Carduri electronice de călătorie ale STB, disponibile de luni la oficiile poştale din Capitală şi judeţul Ilfov

Societatea de Transport Bucureşti (STB) va comercializa, începând de luni, carduri electronice de călătorie prin intermediul oficiilor poştale din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

"Societatea de Transport Bucureşti STB SA continuă demersul de implementare a unor metode alternative de plată a titlurilor de călătorie început în anul 2021 şi diversifică oferta serviciilor prin comercializarea cardurilor electronice de călătorie pentru mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi metrou, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română", se menţionează într-un comunicat al STB, remis vineri AGERPRES.

Astfel, prin cele 72 de oficii poştale din Bucureşti şi 23 de oficii poştale din judeţul Ilfov, se vor pune la dispoziţia persoanelor interesate următoarele titluri de călătorie: 2 călătorii metropolitane - 6 lei; 2 călătorii metropolitane integrate cu metroul - 10 lei; abonament metropolitan 24 ore - 8 lei; abonament metropolitan 72 ore - 20 lei; abonament suprafaţă şi metrou 24 ore - 14 lei; abonament suprafaţă şi metrou 72 ore - 35 lei; abonament suprafaţă/metrou/tren 24 ore - 20 lei; abonament suprafaţă/metrou/tren 72 ore - 40 lei.

Lista oficiilor poştale din Bucureşti şi judeţul Ilfov care vor comercializa titluri de călătorie poate fi consultată pe site -ul STB.

"Prin acest demers, STB SA îşi măreşte aria de acoperire a centrelor de vânzare din zona metropolitană Bucureşti-Ilfov şi oferă posibilitatea călătorilor să îşi achiziţioneze titluri de călătorie indiferent de locul în care se află şi de modalitatea de plată aleasă, astfel încât serviciul de transport să devină unul atractiv, accesibil şi eficient", a declarat Adrian Criţ, director general STB.

Societatea de transport bucureşteană subliniază că plata taxei de călătorie nu este o opţiune, ci o obligaţie, iar calitatea serviciilor oferite de STB ţine şi de acest aspect.

"În viitorul apropiat, STB SA va comercializa prin intermediul oficiilor poştale toate titlurile de călătorie disponibile în oferta tarifară", precizează compania. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!