Caravana migranţilor: Criza se află de cealaltă parte a zidului (ministru american)

Caravana migranţilor: Criza se află de cealaltă parte a zidului (ministru american)

Criza este reală şi se află de cealaltă parte a acestui zid, a declarat marţi la frontiera între Mexic şi SUA ministrul american pentru securitatea internă, Kirstjen Nielsen, ameninţând cu arestarea şi expulzarea tuturor migranţilor care vor îndrăzni să o treacă ilegal, relatează AFP.

Potrivit lui Kirstjen Nielsen, care a susţinut o conferinţă de presă la Imperial Beach, în apropiere de San Diego (California), în extremitatea sud-vestică a SUA, caravana migranţilor care a plecat acum o lună din Honduras numără în prezent circa 6.200 de persoane, care s-au strâns în oraşul mexican de frontieră Tijuana, pe coasta Pacificului. Alte 3.000 se află în Mexicali, mai în interiorul ţării, a adăugat ministrul citat.

Administraţia preşedintelui Donald Trump a desfăşurat aproape 6.000 de militari de-a lungul frontierei de sud a SUA şi a instalat bariere de sârmă ghimpată pe kilometri întregi pentru a împiedica migranţii să pătrundă pe teritoriul american.

''Nu vă amăgiţi, suntem foarte serioşi. Nu veţi intra ilegal în ţara noastră!'', a avertizat din nou marţi Kirstjen Nielsen.

Ministrul a afirmat că cel puţin 500 de migranţi care se îndreaptă spre frontieră au fost identificaţi ca ''infractori'', fără să ofere precizări asupra naturii sau originii acestor acuzaţii.

''Această administraţie (americană) nu va tolera nicio cerere de azil absurdă sau intrare ilegală. Dacă intraţi în această ţară fără autorizaţie, veţi încălca legea SUA. Veţi fi arestaţi, urmăriţi penal şi deportaţi'', a ameninţat ea, promiţând că ministerul său va face tot posibilul ''pentru a împiedica intrarea ilegală a caravanei în Statele Unite''.

La fel ca în alegerile prezidenţiale din 2016, Donald Trump a făcut din imigraţie o temă majoră a campaniei sale înainte de alegerile parlamentare la jumătate de mandat din 6 noiembrie, cu rezultate împărţite.

În timp ce mii de migranţi fug de violenţele din Guatemala, Salvador şi Honduras şi se îndreaptă spre SUA, miliardarul republican a evocat o ''invazie'' a migranţilor, asigurând - pe un ton alarmist şi fără să ofere probe - că ''infractori şi persoane din Orientul Mijlociu'' s-ar afla printre ei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!