Caraş-Severin: Pui de zimbru prins într-un laţ, eliberat de o echipă condusă de jandarmi

Caraş-Severin: Pui de zimbru prins într-un laţ, eliberat de o echipă condusă de jandarmi

Un pui de zimbru devenit captiv, miercuri, în zona Rusca-Teregova, după ce şi-a prins piciorul într-un laţ, a fost ajutat să-şi recapete libertatea în habitatul său natural de către o echipă mixtă condusă de jandarmi, din care a făcut parte şi un medic veterinar.

În urma sesizării făcute de un ranger al Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei cu privire la un "zimbru prins în laţ", jandarmi din cadrul Postului Băile Herculane împreună cu poliţişti, rangeri, voluntarii Asociaţiei WWF, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi un medic veterinar s-au deplasat în zona indicată, anunţă un comunicat al Jandarmeriei Caraş-Severin, remis AGERPRES.

Miercuri seara, echipa a ajuns în arealul natural, la aproximativ 3 km de localitatea Rusca-Teregova, la o altitudine de 700 m, unde un mascul, cu vârsta cuprinsă între şase luni şi un an, avea prins piciorul drept din faţă într-un laţ.

"Puiul de zimbru a fost tranchilizat de medicul veterinar şi ulterior eliberat. Pe timpul intervenţiei, lângă pui a venit şi un zimbru adult, posibil femelă. Participanţii intervenţiei au rămas în zonă până când animalul a plecat în pădure", menţionează jandarmii cărăşeni. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda