Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Caraș-Severin efectuează, joi dimineață, un număr de opt percheziții pe raza județului, la administratorul unei firme care e bănuit de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la 450 000 lei.

Potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES, de către IPJ Caraș-Severin, în fapt, în perioada 2011 — 2015, administratorul unei societăți comerciale cu obiect de activitate protecție și pază, nu ar fi declarat integral obligațiile salariale aferente angajaților societății. Prin nedeclararea contribuțiilor corespunzătoare contractelor de muncă, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat estimat la 450 000 de lei.

Polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea documentelor pentru probarea activității infracționale. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specializat al Serviciului Român de Informații.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?