Carantina din China ajunge la 400 de milioane. Partidul zice că cifrele arată bine

Carantina din China ajunge la 400 de milioane. Partidul zice că cifrele arată bine

Guangzhou, capitala provinciei Guangdong din sud-vestul Chinei şi al cincilea oraş ca mărime, cu aproape 15 milioane de locuitori, tocmai s-a alăturat oraşelor care impun carantina obligatorie pentru toţi cetăţenii.

În afară de consecinţele nefaste asupra economiei chineze, aflate deja în cădere, măsura va avea drept consecinţă blocarea efectivă a oamenilor în case, permisiuni limitate de a merge după alimente esenţiale, interdicţie de călătorie, şi chiar de folosire a autovehiculului personal.

Această decizie aduce numărul provinciilor plasate în carantină la 3 - cu 60 de oraşe şi 400 de milioane de oameni care se confruntă acum cu cel mai strict nivel de izolare din China.

În afara Chinei, virusul Wuhan s-a răspândit deja în peste 20 de ţări.

O altă evoluţie care a neliniştit observatorii este apariţia unui mare număr de centre de carantină - organizate ad-hoc, care nu au dotări - în afară de un număr impresionant de paturi (uneori militare) aliniate, dispuse în proximitate. De obicei sunt organizate prin malluri dezafectate, hoteluri şi chiar stadioane.

Potrivit  rapoartelor Epoch Times , cei suspecţi de îmbolnăvire sunt trimişi în aceste centre, unde nu intră în îngrijirea vreunei echipe de medici, ci stau acolo, deseori nemonitorizaţi, zile în şir.

Apariţia acestor centre de detenţie masive au ridicat întrebări despre posibilitatea ridicată a contaminării de la om la om, cât şi cu privire la numărul mic al victimelor raportate de regimul comunist până acum - peste 640 în acest moment.

Între timp, în SUA, administraţia Trump a îndrumat cercetătorii să investigheze „originile adevărate” ale virusului, pe măsură ce  teoria scăpării accidentale a virusului Wuhan din laboratorul de virusologie al oraşului , unul dintre cele mai avansate din China, a fost preluată de politicieni americani - de exemplu senatorul republican Tom Cotton.

Oraşul Singapore şi-a ridicat nivelul naţional de alertă epidemiologică la "portocaliu", al doilea ca gravitate, ceea ce înseamnă că focarul „este sever şi se răspândeşte cu uşurinţă de la o persoană la alta”, dar „nu s-a răspândit pe scară largă în Singapore şi este ţinut sub control”.

Cu toate acesteaPartidul ne dă veşti bune

Ieri, regimul comunist a susţinut că focarul de virus a „atins” maximul, întrucât datele oficiale publicate de regim au arătat o scădere a ratei noilor infecţii.

Cu toate acestea, analişti şi epidemiologi au sugerat că rata mică a cazurilor noi confirmate are mai mult de-a face cu resursele limitate ale Beijingului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care până acum  a ţinut să laude modul în care au procedat autorităţile comuniste în cazul epidemiei  curente, a opinat joi, în cursul unei conferinţe de presă, că este prea devreme pentru a susţine că focarul a atins apogeul, chiar dacă perspectivele pentru economia globală se prăbuşesc, relatează  Epoch Times .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”