Prezentăm, pe baza informațiilor din referatele procurorilor, declarațiile celor implicați, postările pe rețelele sociale, investigații de presă și documente ale serviciilor secrete, modul în care a fost derulată operațiunea „Călin Georgescu împotriva României”.
Susținerea politică din Rusia:
- În 2014, Călin Georgescu îl invită pe Alexandr Dughin , ideologul și principalul propagandist al lui Vladimir Putin, la București. Este anul în care Rusia declanșează primele operațiuni militare împotriva Ucrainei și anexează Peninsula Crimeea. Într-o emisiune TV din același an, Georgescu recunoaște că are legături cu Alexandr Dughin.
- De asemenea, pe rețelele sociale, Dughin a postat numeroase mesaje de susținere pentru Călin Georgescu și acuzații la adresa autorităților din România pentru că au anulat alegerile.

- Reacții puternice ale Rusiei, de la cel mai înalt nivel după anularea alegerilor, unele fără precedent până acum. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe a Rusiei: România, „o caricatură de democrație”.
- Cea mai puternică și șocantă declarație de susținere a Rusiei pentru Călin Georgescu a venit de la SVR, serviciul de spionaj al Kremlinului, condus de Serghei Narîșkin: „După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil ca sistemul liberal european să facă noi încercări de a înăbuși disidența în UE”. Spionajul rusesc n-a făcut niciodată declarații asumate despre candidați la președinție din alte țări.
Susținere politică din SUA realizată prin canalele de propagandă rusești:
- Principala modalitate prin care s-a încercat crearea unui profil de pro-Trump pentru Georgescu a fost pe rețeaua socială X, fostă Twitter, deținută de miliardarul Elon Musk.
- Elon Musk are o expunere de cel puțin 10 miliarde de dolari la oligarhi ruși , care au contribuit cu mulți bani pentru a-i oferi posibilitatea să cumpere X, achiziționată pentru suma de 44 miliarde de dolari.
- Elon Musk a transformat X în cel mai puternic tun de propagandă pro Trump și pro Putin. El a postat și distribuit o serie de mesaje de promovarea a lui Călin Georgescu și atacuri la adresa României.

- Mario Nawfal este influencer-ul american care a postat cele mai multe mesaje de susținere pentru Călin Georgescu. De asemenea, a realizat interviuri cu el și au fost în legătură permanentă, transmițând în direct, pe X, scena în care candidatul pro-rus a fost invitat de procurori la audieri.
- Mario Nawfal are legături puternice cu Kremlinul, realizând interviuri cu Serghei Lavrov , ministrul de Externe al Rusiei, și cu Alexander Lukașenko, președintele Belarus, principalul aliat al lui Putin.
- Postările lui Mario Nawfal, care are 2,1 milioane de urmăritori pe contul său, sunt promovate puternic de algoritmul rețelei X și de Elon Musk.
- În SUA s-au desfășurat mai multe investigații despre dezvoltarea de către Rusia a mai multor canale de propagandă, în special pe rețelele sociale în care au investit sute de milioane de dolari.

- „Aceste instituții media susținute de Kremlin nu joacă doar rolul de influență secretă pentru subminarea democrației din SUA, ci și pentru a se amesteca în afacerile suverane ale țărilor din întreaga lume”, Antony Blinken, la acea vreme șeful Departamentului de Stat al SUA, declarație din 24 septembrie 2024, cu două luni înainte de alegerile din România.
Susținere politică în România prin canalele de propagandă rusești:
- Agenții Kremlinului au dezvoltat o rețea de pagini și grupuri pe Facebook, principala rețea socială folosită în țara noastră, pe care au început să promoveze teorii ale conspirației, mișcări extremiste, fanatism religios și informații false. Imensa rețea a fost folosită intens în ultimele două săptămâni de campanie electorală pentru a-l promova pe Călin Georgescu.
- „Manipularea și interferența informațiilor străine este o parte fundamentală a activităților militare rusești. Scopul este să creeze neîncredere, să provoace diviziuni interne și să influențeze procesul decizional democratic”, Kaja Kallas, șefa diplomației europene
- Călin Georgescu, candidatul pro-rus, a beneficiat și de sprijinul unor foști oameni politici, jurnaliști și influenceri, care fac parte dintr-o rețea de site-uri, conturi de rețele sociale și podcasturi care „distribuie și susțin narațiuni pro-Kremlin”, se arată într-o investigație jurnalistică desfășurată la nivel european la care a participat și echipa Context.ro.
Printre cei care participă la operațiunea de manipulare a informațiilor se află și nume sonore din România, precum Cozmin Gușă, Sorin Roșca Stănescu, Adrian Severin sau Ion Cristoiu. Au site-uri proprii sau publică materiale pe alte pagini care propagă teorii ale conspirației și narațiuni ale Kremlinului...
Iulia Stănoiu, Context.ro
- Un alt sprijin important venit din România prin filiera Kremlinului a fost cel al grupurilor de rezerviști militari de pe WhatsApp, Facebook și TikTok. Folosindu-se de informațiile despre vechile rețele de influență, create imediat după Revoluția din 1989, agenții Rusiei au reușit să controleze o mare parte din comunicarea de pe aceste grupuri pe care au folosit-o la momentul potrivit pentru promovarea lui Călin Georgescu.
- „…am spus la început, că în spatele lui Georgescu se află o rețea de rezerviști care acoperă societatea în toate direcțiile, și aceștia și-au căutat un candidat, și s-au mobilizat”, Kelemen Hunor, președintele UDMR.
- Realitatea Plus este principalul post de televiziune din România care îl susține pe Călin Georgescu.
- Modul de promovare intens și cu un mare impact a fost cel realizat prin TikTok, acolo unde s-a desfășurat o campanie ilegală, în care s-au investit multe milioane de dolari.
Cum l-a finanțat Rusia pe Călin Georgescu:
- Horațiu Potra, un fost membru al legiunii străine, cu legături în Rusia, a fost unul dintre finanțatorii lui Călin Georgescu.
- Din interceptările telefonice ale procurorilor, reiese că mercenarul îi oferea periodic sume de bani candidatului:
Călin Georgescu: Poate reușim să ne vedem la final de săptămâna viitoare. Începând de vineri după-amiaza. Alegerile sunt în 24 noiembrie. Te rog, am nevoie de sprijin până atunci.
Horațiu Potra: Să trăiți. Ne vedem sigur după data de vineri. Cu sprijinul, continuăm ca și până acum. Respect! - Sursa: Referat procurori, interceptări telefonice
- Horațiu Potra a vizitat în mai multe rânduri Ambasada Rusiei din București și, de asemenea, în Dubai, s-a întâlnit cu o persoană cu cetățenia rusă, realizând un schimb de bani gheață. Pe pagina sa de Facebook a postat, repetat, mesaje de susținere a Rusiei.
- Vilele de la Izvorani unde locuiește Călin Georgescu aparțin unui cetățean moldovean care are legături cu Renato Usatîi, un lider politic de la Chișinău, care a avut afaceri în Rusia și contacte cu FSB, conform unei investigații jurnalistice realizate de Captura.ro.

Cum a fost finanțată campania electorală ilegală a lui Călin Georgescu:
- AdNow, o agenție creată de GRU, serviciul secret al armatei ruse, a cheltuit 69 de milioane de euro , începând cu 2016 pentru distribuirea mesajelor de propagandă pro ruse în România și Bulgaria, dar și pentru promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale, inclusiv TikTok.
- „Ne apropiem de marea trezire, declara Călin Georgescu la podcastul Forumul Țărilor Nealiniate, un vlog pro-rus, unde insista cu o lună înainte de alegeri că Uniunea Europeană nu mai are lideri și este zero, chiar zero absolut. Adăuga că mai sunt doar doi lideri adevărați în UE: premierii Slovaciei și ai Ungariei. Adică cei mai importanți aliați ai lui Putin”, se arată într-o investigație Snoop.ro despre agenția spionajului militar rusesc.
- Campania „Echilibru și Verticalitate”, derulată pe TikTok, care viza un număr de influenceri, fiind plătită de PNL, a fost deturnată în favoarea lui Călin Georgescu cu puțin timp înainte de alegeri.
- Campania ilegală de pe TikTok, finanțată de Bogdan Peșchir , arestat preventiv, de peste un milion de euro, care viza influencerii maneliști.
- Una dintre legăturile lui Peșchir cu Rusia este vizibilă prin faptul că unii dintre cei plătiți de el pentru a-i face campanie lui Călin Georgescu în România au făcut campanie și candidatului pro-rus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova.
- SIS (Serviciul de Informații și Securitate) din Republica Moldova a publicat un raport amănunțit despre modul de interferență a Rusiei în alegerile din țara vecină.
- Bogdan Peșchir a fost angajatul lui Gabriel Prodănescu, un cetățean român care a emigrat în Africa de Sud. Conform raportului SRI, desecretizat de administrația prezidențială, o companie din Africa de Sud a contactat inițial mai mulți influenceri de pe TikTok. De asemenea, în raportul SIS din Moldova se arată: „Kremlinul în continuare își consolidează influența sa prin agenția Rossostrudnicestvo în Africa, Orientul Mijlociu şi în țările fostului bloc sovietic. La nivel internațional, este important de notat că aria geografică de lansare a proiectelor Rossotrudnicestvo pentru anul 2024 a coincis cu un șir de scrutine electorale programate să se desfășoare”.
- „… au fost tentative din partea Rossotrudnicestvo de a aborda influenceri online din Republica Moldova, fiind semnalate acțiuni de abordare (online) de către reprezentanții agenției federale a bloggerilor, în vederea promovării lumii ruse şi a proiectelor implementate de Agenția federală Rossotrudnicestvo” - Sursa: Raport SIS Moldova
Legăturile lui Călin Georgescu cu spioni ruși:
- Sunt cel puțin două cazuri documentate în care candidatul pro-rus a intrat în contact cu persoane controlate de serviciile secrete ale Kremlinului. Călin Georgescu a înființat Asociația Pământ Strămoșesc alături de Bogdan Vacusta, un fost angajat al DGIA (Direcția Generală de Informații a Armatei), care a fost recrutat de serviciile secrete rusești, specializându-se la Moscova în administrarea și tranzacțiile cu criptomonede, se arată într-o investigație realizată de cotidianul „Adevărul”.
- Călin Georgescu, prin colaboratorul său Marian Motocu, s-a aflat în contact cu Ambasada Rusiei la București, mai exact cu Evgheni Ignatiev, atașatul militar adjunct, expulzat din România la începutul lunii martie din cauza activităților de spionaj. Legătura a fost documentată în urma interceptărilor telefonice dintre Georgescu - Motocu și Motocu - Ambasada Rusiei, realizate de anchetatorii Parchetului General.
Anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut în baza unei decizii a CCR, votată de toți cei 9 judecători, motivată de aceștia de încălcarea legii electorale în ce privește finanțarea campaniei.
Călin Georgescu a fost pus sub acuzare, aflându-se sub control judiciar, pentru: „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale…, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată (privind sursele de finanțare a campaniei electorale şi declarațiile de avere), inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe şi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații”, se arată în comunicatul procurorilor.
Călin Georgescu, un personaj creat și susținut de Rusia, și-a început drumul către prima linie a politicii românești în urmă cu un deceniu. Deși autoritățile din România au avut nenumărate ocazii să-l oprească, din motive necunoscute încă, n-au făcut-o decât atunci când a fost prea târziu din perspectiva procesului democratic din țară, producând pagube imense de credibilitate României și adâncind criza politică.