Căpitanul echipei Steaua București, Cristian Tănase, s-a transferat la Tianjin Teda
Căpitanul echipei de fotbal Steaua București, Cristian Tănase, s-a transferat la formația chineză Tianjin Teda, cu care a semnat luni un contract pe doi ani, cu opțiune pentru un sezon suplimentar, anunță campioana en titre a României.
"Fotbal Club Steaua București anunță că, după șase ani petrecuți în clubul nostru, Cristian Tănase a fost transferat la echipa chineză Tianjin Teda, cu care a semnat, în această dimineață, un contract valabil pe două sezoane, cu opțiune de prelungire pe încă unul. Clubul nostru îi mulțumeste pentru contribuția la succesele extraordinare din ultimii ani celui care a purtat banderola de căpitan al Stelei până în această vară și îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese în prima ligă chineză", precizează FC Steaua într-un comunicat.
Cristian Tănase (28 ani) este considerat unul dintre cei mai talentați jucători ai fotbalului romanesc și unul dintre liderii echipei naționale. Este un produs 100% al lui FC Arges Pitești, echipă care a mai dat Stelei, de-a lungul timpului, jucători importanți. El are în palmares două Cupe ale Romaniei (2011, 2015), trei titluri de campion (2013, 2014, 2015), Cupa Ligii (2015) și Super Cupa Romaniei (2013), toate cucerite cu Steaua.
De asemenea, Tănase a evoluat de cinci ori în grupele UEFA Europa League, de două ori în "primăvara europeană" a UEFA Europa League și o dată în grupele UEFA Champions League. Este unul dintre jucătorii de bază ai echipei naționale a Romaniei, pentru care a evoluat de 37 de ori și a înscris 6 goluri. În cele șase sezoane petrecute la Steaua, fostul căpitan al roș-albaștrilor a adunat 221 de partide, în care a reușit să înscrie de 30 de ori și a oferit 49 de pase de gol.
Tănase și-a luat la revedere de la roș-albaștri sâmbătă după-amiază, în Aeroportul Internațional Henri Coandă, odata cu revenirea delegației Stelei din Austria, iar în seara aceleiași zile a pornit spre China, pentru parafarea contractului cu Tianjin Teda. AGERPRES