Capitala Libiei a fost survolată de avioane neidentificate
Avioane neidentificate au survolat luni dimineaţa devreme oraşul Tripoli, în care au fost auzite explozii puternice, au declarat locuitori din capitala libiană, scena unor confruntări armate între miliţii rivale.
Capitala Libiei a fost survolată de avioane neidentificate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Primele survoluri au avut loc luni, către ora locală 2.00 (3.00, ora României), iar potrivit unui locuitor s-a auzit o explozie foarte puternică, fără să fie posibilă identificarea avioanelor şi nici locul deflagraţiei, urmată de altele.
"Exploziile au fost auzite în mod clar în cartiere din estul Tripoli", la aproximativ 15 kilometri de centrul oraşului, a declarat acest locuitor pentru AFP.
Postul local de televiziune Libya awalan (Libia mai întâi), apropiat generalului disident Khalifa Haftar, a anunţat că "aviaţia militară a bombardat diverse poziţii" în apropiere de Tripoli, fără să ofere alte precizări.
Generalul Haftar conduce o operaţiune împotriva unor "grupări teroriste" care fac legea la Benghazi (est), după îndepărtarea de la putere a regimului Muammar Kadhafi, în 2011.
Nicio precizare nu a fost făcută de către vreo sursă oficială cu privire la aceste survoluri, în contextul în care miliţii de la Zenten (vest) - naţionalişti care s-ar bucura de susţinerea generalului Haftar, şi miliţii de la Misrata (la est de Tripoli) - apropiate islamiştilor, luptă între ele pentru a obţine controlul asupra unui pod, către aeroport ( la sud de Tripoli) aflat în prezent sub controlul unor miliţii de la Zenten.
Confruntările au scăzut în intensitate duminică, miliţii de la Misrata anunţând că au preluat controlul asupra podului şi unui cartier general al armatei, o informaţie imposibil de confirmat dintr-o sursă independentă.
Libia este dvastată de confruntări armate sângeroase între miliţii rivale, de la jumătatea lui iulie, determinând Parlamentul ales la 25 iunie să ceară miercuri o intervenţie străină pentru protejarea civililor.
De la îndepărtarea lui Kadhafi de la putere, autorităţile tranzitorii nu au reuşit să restabilească ordinea şi securitatea în Libia.
Sursa: mediafax.ro