„Asistenţă din partea Chinei pentru un viitor comun” - mesajul, omniprezent în şi în jurul Duşanbe, capitala Tadjikistanului, spune multe despre dependenţa acestei ţări din Asia Centrală faţă de vecinul său estic. Apare inclusiv pe noul sediu al Parlamentului, construit pe locul fostului sediu al Partidului Comunist Tadjik cu un grant în valoare de 250 de milioane de dolari acordat de China. Alte 120 de milioane de dolari au fost oferite de China sub formă de ajutoare pentru ridicarea unei noi primării. În teorie, banii sunt daţi fără condiţii, dar analiştii nu sunt convinşi de acest lucru, relatează portalul Eurasianet.
„Este foarte deranjant”, spune politologul tadjik Parviz Mullojanov. „Este o tendinţă foarte periculoasă, mai ales că datoriile sunt mari. Acumularea de datorii faţă de China este ca o joacă cu focul. În orice moment, acest lucru ar putea servi drept pretext pentru expansiune politică şi geopolitică”, afirmă el.
Din cele 3,3 miliarde de dolari pe care Tadjikistanul le datora creditorilor internaţionali la începutul acestui an, 60% - 1,98 miliarde de dolari - sunt ale Băncii de Export-Import a Chinei, mai cunoscută sub numele de Eximbank.
Deloc surprinzător, cea mai mare parte a rambursărilor anuale este alocată Chinei, iar dobânda este una însemnată. De exemplu, din cele 131,9 milioane de dolari rambursate de Tadjikistan în 2021, 65,2 milioane de dolari au mers în China sub o formă sau alta, din care 22 milioane de dolari ca dobândă.
Clauze secrete
Datoria faţă de China a fost de obicei extinsă în scopul construirii sau refacerii infrastructurii de transport şi energetice. Munca este de cele mai multe ori efectuată de companii chineze în detrimentul celor locale.
Deoarece împrumuturile oferite de China sunt învăluite în secret, este greu de aflat termenii, chiar şi valoarea creditelor.
Un exemplu: în 2014, Eximbank a acceptat să ofere un credit pentru finalizarea cării ferate Vahdat -Yovon, menită să facă legătura între centrul şi sudul ţării. În august 2016, la inaugurarea secţiunii de 114 kilometri între Duşanbe şi Kulob - doar o parte din traseu -, presa tadjică a remarcat că proiectul a costat 125 de milioane de dolari. Nu se ştia de unde vin banii şi nici cine anume s-a ocupat de lucrări.
Dar, la începutul lui 2015, prim-viceministrul de Finanţe Jamoliddin Nuraliev recunoscuse în faţa unor reporteri că Eximbank a aprobat un împrumut de cel puţin 68 de milioane de dolari cu dobânzi preferenţiale pentru finalizarea întregii căi ferate Vahdat - Yovon. Lucrările au fost încredinţate companiei de stat China Railway Construction Corporation fără organizarea unei licitaţii publice şi transparente.
Drumul Duşanbe-Ceanak este, fără îndoială, o binefacere pentru şoferii locali, dar mulţi dintre ei se plâng de faptul că li se cere să plătească taxe către o companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Este un mister în ce măsură aceste taxe sunt folosite pentru stingerea datoriilor externe, la fel cum este cazul şi multor altor situaţii ce au legătură cu împrumuturile primite din China, notează Eurasianet.
Parviz Mullojanov subliniază că este vorba de o strategie tipică a Beijingului. „China are o politică standard pentru toate ţările: trebuie să-şi angajeze propria forţă de muncă, aşa că trimit oameni şi resurse industriale pentru realizarea proiectelor. China are nevoie de o piaţă pentru industria sa”, explică politologul tadjik.
Însă alţi analişti sunt mai indulgenţi în ceea ce priveşte agenda de împrumuturi a Beijingului. Marina Rudiak, cercetătoare la Institutul de Studii Chineze de la Universitatea Heidelberg, crede, în baza analizei discursului oficial şi cel academic din China, că împrumuturile sunt văzute de Beijing ca o modalitate de a favoriza creşterea economică, ceea ce, în consecinţă, ar putea duce la micşorarea datoriilor.
„Este, să zicem, o perspectivă mai centrată pe necesităţi decât pe risc”, susţine ea. „În cazul Tadjikistanului”, continuă Marina Rudiak, „cred că trebuie să luăm în considerare rolul pe care China îl atribuie acestuia în special în contextul din Afganistan”. China „are nevoie de un Tadjikistan stabil şi va acorda probabil atâţia bani câţi consideră că sunt necesari pentru a-l menţine stabil, chiar şi în pofida perspectivelor de neplată a împrumuturilor, deoarece alternativa ca Tadjikistanul să se prăbuşească într-un nou război civil este mult mai costisitoare”, este de părere cercetătoarea de la Universitatea din Heidelberg.
Plata în resurse
Pe termen scurt, însă, povara datoriei obligă Tadjikistanul să renunţe la argintul ţării inclusiv la aurul ei, subliniază Eurasianet.
În 2016, compania TBEA din Xinjiang a pus la punct ultimele delaii pentru construirea unei centrale electrice de 400 de megawaţi în Duşanbe. Guvernul tadjik a contribuit doar cu 17,4 milioane de dolari la acest proiect în valoare de 349 de milioane de dolari. Restul sumei a fost acoperit de TBEA. Trei ani mai târziu, Tadjikistanul a fost nevoit să dea în concesiune minele de aur Upper Kumarg şi Eastern Duoba în schimbul sumei datorate TBEA. Însă preşedintele TBEA, Zhang Xin, a vrut mai mult, pe motiv că aceste mine nu ar conţine suficient aur pentru acoperirea datoriei. Aşadar, în urma unor nemulţumiri exprimate în presă de Zhang Xin, Tadjikistanul a mai dat un zăcământ companiei TBEA.
Tot în 2019, Parlamentul tadjik a votat pentru scutirea unei alte companii chineze, şi anume Kashgar Xinyu Dadi Mining Investment, de la toate tipurile de taxe, chiar şi de la cele vamale, pentru o perioadă de şapte ani. Compania a primit, de asemenea, dreptul de exploatare a unui zăcământ de argint din Pamir. Nu se ştie ce anume a făcut Kashgar Xinyu Dadi Mining Investment pentru a avea parte de atât de multă generozitate, dar există zvonuri că recompensa vine ca urmare a implicării Guvernului chinez în proiectele de la Parlament şi Primăria Duşanbe.
Întrebarea este cât de mult intenţionează să cedeze Tadjikistanul în timp ce luptă pentru a-şi achita datoriile faţă de China? Criticii acestor datorii îşi aduc mereu aminte că Tadjikistanul a cedat în 2011 Beijingului 1.100 de kilometri pătraţi de teren, adică aproximativ 1% din teritoriul ţării. Astfel, suprafaţa Tadjikistanul se redusese de la 143.100 de kilometri pătraţi la 142.000. La acea vreme, oficialii de la Duşanbe au prezentat această cedare ca pe o victorie, deoarece punea capăt unei revendicări teritoriale din partea Chinei pentru circa 5,5% din teritoriul tadjik. Între timp, s-a constatat că suprafaţa Tadjikistanului este de fapt de 141.400 de kilometri pătraţi. Nu se ştie încă unde au dispărut 600 de kilometri pătraţi, dar indiciile duc spre China.
