Cântăreţul canadian Bryan Adams, testat pozitiv la COVID-19 după ce a călătorit cu avionul în Italia

Cântăreţul canadian Bryan Adams, testat pozitiv la COVID-19 după ce a călătorit cu avionul în Italia

Cântăreţul canadian Bryan Adams a spus joi că a fost testat pozitiv la COVID-19 după ce a călătorit cu avionul în Italia şi că va merge la spital, informează Reuters.

Adams, care este şi fotograf, a călătorit la Milano ca să promoveze calendarul Pirelli pentru anul 2022, ale cărui fotografii sunt realizate chiar de cântăreţ.

''Iată-mă, abia ce-am ajuns în Milano şi am fost testat pozitiv la COVID-19 pentru a doua oară într-o lună. Aşa că o să merg la spital'', a scris artistul pe Instagram, publicând o fotografie în care apare purtând mască, aşezat în spatele unei mese.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda