„Cântăreața Laura Lavric m-a lovit peste față”

„Cântăreața Laura Lavric m-a lovit peste față”

Cântăreața Laura Lavric este acuzată că a pălmuit un muzicant dintr-o formație din Hârlău, la o nuntă din Iași. S-ar fi s-a întâmplat în fața a sute de invitați.

„Eu nu cred că a avut un motiv întemeiat pentru ceea ce a făcut. Bănuiesc că inconvenientul ar fi fost de la programul muzical, pentru că ea a ajuns mai devreme decât promisese, a ajuns mai devreme decât era stabilit și a dat programul peste cap. Ne-a oprit pe noi, formația, ne-a încurcat și așa mai departe, dar totul a fost în regulă, nu am avut nimic împotrivă, am lăsat-o, am oprit eu programul meu muzical, am lăsat-o să intre, și-a făcut programul, totul în regulă, iar la sfârșitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimțit și m-a lovit peste față și a plecat. Asta s-a întâmplat în timpul nunții, în sală, în mijlocul evenimentului, unde erau circa 400 de persoane. Sunt foarte mulți martori, era o nuntă întreagă. Eu am vorbit și cu patronul de la sală, să facă rost de înregistrările video, dar mi-a invocat tot felul de motive, că nu mergea hardul, că s-a schimbat, că nu se stochează nimic, acum nu știu dacă e real sau dacă nu. Am depus plângere la poliție. Eu am continuat să cânt chiar și după ce am fost lovit, am zis că o să se rezolve situația în zilele următoare. Ar trebui să afle toată lumea, să vadă toți ce înseamnă o vedetă, un interpret ajuns la o vârstă înaintată, să vadă cum judecă doamna Laura Lavric”, a declarat muzicantul, citat de BZI .


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri