Cântăreaţa americană Anastacia revine în România, pentru a susţine un concert la Sala Palatului
Cântăreaţa americană Anastacia revine în România pentru a susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 29 iunie, show-ul făcând parte din turneul mondial al artistei, "Resurrection Tour 2015", informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Admiratorii cântăreţei vor lua parte la un concert live, care va cuprinde melodiile sale de succes, dar şi piese de pe cel mai nou material discografic.
Anastacia Lyn Newkirk, născută pe 17 septembrie 1968, la Chicago, este o cântăreaţă americană de muzică pop-soul cu influenţe rock, renumită pentru vocea ei puternică. Albumul ei de debut, "Not that kind", care include piesa "I'm Outta Love", a avut un succes imens, ocupând primul loc în topurile muzicale din opt ţări din Europa, Asia şi Oceania. Următoarele două albume au avut şi ele succes, consolidându-i statutul de vedetă. În total, discurile sale s-au vândut în peste 30 de milioane de copii.
Artista este cunoscută pentru vocea gravă şi abilitatea de a atinge note muzicale înalte, fiind încadrată în grupul sopranelor dramatice. Cu peste 30 de milioane de discuri vândute şi o serie de hituri, precum "I'm Outta Love", "Paid My Dues", "Left Outside Alone" şi "Pieces of a dream", Anastacia a devenit un simbol al muzicii pop din întreaga lume, se arată în comunicatul citat.
Albumul "Resurrection", lansat în mai 2014, s-a bucurat de succes critic şi comercial, fiind al şaselea clasat în top zece albume în Italia şi al cincilea în top zece albume din Regatul Unit. Piesa principală a albumului, "Stupid Little Things", lansată pe 4 aprilie 2014, a ajuns pe primele poziţii în topurile din Belgia şi Italia, iar criticii i-au acordat recenzii favorabile considerând-o "o revenire excepţionala" şi, totodată, dovada că Anastacia este o adevarată supravieţuitoare.
Vocea Anastaciei este considerată de MTV Asia "un miracol", întrucât ea este specifică persoanelor de culoare. De asemenea, Anastacia este considerată de unii fani "o Janis Joplin modernă", în timp ce publicaţia The New York Times o socoteşte ca fiind un artist charismatic şi un "fenomen vocal".
Cântecul de debut al artistei, "I'm Outta Love", combină elementele muzicale din stilul dance şi cel funk. Muzica inclusă pe albumele "Not That Kind" şi "Freak of Nature" se încadrează în genul pop, însă majoritatea compoziţiilor de pe acestea includ influenţe din stiluri diferite. În urma experienţei cancerului mamar, Anastacia a simţit nevoia de a se reinventa, dând naştere stilului "sprock", o alăturare de elemente muzicale specifice muzicii pop, rock şi soul. Cel de-al treilea album, "Anastacia", este dominat de acest stil, la el adăugându-se influenţele muzicii R&B.
Biletele pentru concertul din data de 29 iunie vor fi puse în vânzare de miercuri, prin Eventim, în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti, Humanitas, precum şi online, prin www.eventim.ro . Până pe 10 martie, se vor putea achiziţiona bilete la preţuri speciale, care diferă în funcţie de categorie: VIP - 400 de lei, categoria I - 350 de lei, categoria a II-a - 300 de lei, categoria a III-a - 200 de lei.
Anastacia a mai concertat în România, în septembrie 2009, la Sala Polivalentă din Bucureşti.