Cântarea Moldovei, un exemplu pentru România lui Johannis
“În contextul slăbiciunilor Rusiei … Occidentul … a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!”
Acest pasaj punctat cu multe semne de exclamare, marcă neîndoioasă a scriiturii analitice, aparţine economistului Ilie Şerbănescu. L-am citat aici nu ca să dau atac la persoană, cum e obiceiul pe la noi, ci fiindcă mi se pare ilustrativ pentru modul cum gândesc mulţi români; mi-e şi frică să mă gândesc câţi. Cu alte cuvinte, îl iau pe om în serios, ca economist ce se află – ceea ce eu nu sunt.
Şi ce să vezi? Luând întrebarea de cercetare a dl Şerbănescu la microscop şi făcând ochii roată în regiunea noastră, descoperim că un asemenea tărâm fericit, pe care Rusia, în ciuda slăbiciunilor ei pasagere, nu l-a pierdut de sub protecţie, deci perfidele NATO şi UE nu l-au putut termina economic ca pe România, există în realitate. Acest pământ binecuvântat se cheamă Republica Moldova şi el reprezintă contrafactualul perfect pentru a judeca cum ar fi putut şi România să fie, fără aceste cedări istorice laşe şi catastrofale. Faptul că Johannis a vizitat Moldova săptămâna trecută, chiar dacă evenimentul ca atare n-a putut acoperi mediatic păţaniile cu sutienul dnei Udrea, e un prilej să aruncăm şi noi o privire invidioasă peste gard.
În acest stat mic, dar vioi, neatârnat şi neprăduit de Occident, pădurile, pământurile şi rulajul banului sunt strict în mâna poporului, deoarece n-au existat nici restituiri de proprietate păgubitoare, nici vreo înrobire (încă) faţă de finanţa vestică, deci moldoveanul de rând n-are de ce să se simtă străin în propria ţară, ca românul de la noi. Distribuţiile de energie şi băncile, adică lucrurile importante şi strategice, au fost ferite de vreo atingere cu capitalul de multinaţională, fiind păstrate cu grijă în mânuşiţa grijulie a celui autohton, conform cunoscutei teorii de mare succes regional “prin noi înşine”.
Resursele naturale, aşijderea, au rămas sub controlul strict al poporului suveran, prin reprezentanţii săi aleşi, care le-au administrat patriotic şi productiv, iar nu în bătaie de joc, cum s-a întâmplat în România aservită corporaţiilor. In retail, cum îi zice cu un termen în limba barbarilor cuceritori dl Şerbănescu comerţului cu amănuntul, nu s-au făcut decât cedări minime, ici colo, câte unui lanţ de mâna a doua precum Metro, rămânând în principal tot în ograda moldovanului gospodar, spre mulţămirea tuturor cu produse bune, multe şi ieftine, inclusiv a magazinelor locale tip mom-and-pop.
Mai mult: chiar în vremuri incerte, precum aceşti ani din urmă cu regim (vezi Doamne) pro-UE, conducătorii de la Chişinău au avut inteligenţa şi diplomaţia de a juca pe degete pe subversivii reprezentanţi ai Uniunii şi cozile lor de topor din România, care, terminând de supt sângele norodului dincoace de Prut, ar fi vrut fireşte să întindă ţeava de supt şi dincolo. Dar guvernarea abilă şi patrioată din Moldova a mers inteligent la două capete, spunând vesticilor tot ce voiau ei să audă, dar, pe la spate, vânzând activele importante, strategice, precum aeroportul Chişinău, unor druji de-ai lor mai puţin implicaţi în cercurile corupte ale businessului internaţional, oameni de nădejde de prin regiune, pe care te poţi baza că n-o să fugă cu el în spinare la Washington.
Iar ghinionul a făcut să pice fostul guvern Leancă tocmai când se anunţase o nouă mişcare strategică: privatizarea căii ferate cu un holding de profil din Est, specializat în eficientizare prin management patriotic. Dar nu e timpul pierdut deoarece noul premier e un tânăr dinamic, pilot de raliu în privat, care a fost manager de firmă pe zona Azerbaidjan, deci există şansa ca planul să nu moară, nici să nu deraieze – sa zic aşa – în direcţii dăunătoare.
Oricum, bine este să nici nu se privatizeze tare mult, ci puţintel şi selectiv, că e păcat să se piardă cultura instituţională şi managementul performant acumulat în atâtea decenii de întreprinderile de stat şi obşteşti ale Moldovei care aduc atâta folos, de la bombonele, brutării şi şcoli de şoferi, până la administrarea de imobile. Evitarea privatizărilor şi legarea de Est, acest spaţiu de securitate, bunăstare şi stabilitate monetară, va asigura şi pe mai departe cetăţeanul moldovean că ţara sa nu va avea trista soartă a României, ajunsă un stat fascist, autoritarist şi în disoluţie, unde omul bugetar nu mai are somn de zăngănitul cătuşelor; o adevărată republică a procurorilor.
Sigur, nimic nu-i perfect pe lume şi există mici dificultăţi de parcurs, cum ar fi aceea că la început de 2015 s-a stârnit în Moldova o mare panică valutară, generată de căderea bruscă a leului cu până la 40% şi creşterea corespunzătoare a preţurilor câtorva articole de consum, cum ar fi hrana zilnică. Sau că aceste nefericite trenduri, ce vor fi rezolvate amuş amuş de guvern, le urmăresc în oglindă pe cele ale rublei ruseşti, de care partidul cu cele mai multe voturi la urne propunea ca Moldova să-şi lege soarta, întru bunăstare şi propăşire, nu mai departe de noiembrie trecut.
Sau că în 2014 investitorii autohtoni se zice că ar fi scos ilegal din sistemul bancar (şi din ţară) vreun miliard euro, adică 15% din PIB. O calomnie: dacă i-au scos, înseamnă că le-a trebuit lor la ceva, că nu se îngroapă nimeni cu atâta bănet. Staţi liniştiţi că o să-i aducă îndărăt când nu le mai trebuie, deoarece capitalul naţional nu face porcării din astea CA BANCILE OCCIDENTALE care au ruinat România, Polonia, Ungaria şi alte ţări aservite, după cum vă spune orice analist de bună credinţă pe Facebook, Russia Today sau alte reţele matrimoniale. Important e, cum ar zice dl Şerbănescu, că poporul suveran, deşi a pierdut la moment din buzunar bănuţii, a rămas stăpân de necontestat pe rulajul lor.
Ar mai fi şi măruntul detaliu că în 1990 România şi Moldova plecau la drum cu aprox 1000 dolari per capita PIB, iar azi România încălecată, aservită, prăduită de Occident, cu norodul păşind pe ulicioară cocoşat, umilit şi înstrăinat, a ajuns la 12.000 dolari. Iar Moldova, suverană şi ferită de toxinele corporatiste vestice, a urcat spectaculos la 2.000 dolari. Să nu uităm însă că banii nu-s totul în viaţă, nu aduc fericirea, ba chiar uneori aduc tot felul de necazuri, deci e bine ca omul să fie mulţămit cu ce are, că se ştie stăpân pe ograda şi saraiul lui. Să-şi mai înalţe gândul de-acuma şi la cele sfinte, că dacă dă D-zeu ploaie la vreme, n-om muri noi de foame nici anul ăsta, cum n-am murit nici pân-acum.
