Când vine primăvara cu adevărat. Anunțul meteorologilor, unde sunt așteptate ploi și ninsori slabe
Primăvara se lasă aşteptată în mai multe regiuni din România, unde sunt anunţate ploi, lapoviță şi ninsori slabe. În sud şi sud-est, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. De marți, se încălzește peste tot.
Două anotimpuri în România FOTO Shutterstock
Luni, 6 martie, se va răci în jumătatea de nord a teritoriului, astfel încât temperaturile maxime vor fi chiar ușor mai scăzute decât în mod normal.
„Vorbim de valori de la 2-3 grade Celsius în nordul Moldovei, la cel mult 6-7 grade Celsius prin sudul Banatului, sudul Moldovei, prin sudul Transilvaniei, în timp ce în jumătatea sudică, chiar dacă temperaturile mai scad puțin, vorbim de o vreme în continuare mai caldă decât în mod normal, cu maxime de la 10-11 la cel mult 13-14 grade Celsius.
De marți, vremea va intra într-un proces de încălzire. Se va resimți în toate regiunile. Temperaturile vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal, de peste 10 grade Celsius în toată țara, până la 17-18 grade Celsius în partea de sud a teritoriului, în condițiile în care precipitațiile vor traversa teritoriul țării noastre mai ales de marți, dinspre vest către est, însă nu vor fi pe arii extinse, în general slabe cantitativ”, a explicat pentru Antena 3 CNN , Alina Șerban, meteorologi în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Precipitații sub formă de ninsoare se vor înregistra în zonele montane înalte, mixte în zonele mai joase montane, dar trecător și prin Transilvania, Maramureș și prin nordul Moldovei.
Noaptea și dimineața vor fi în general sub formă de lapoviță și ninsoare . Specialiștii nu estimează, deocamdată, o depunere de strat de zăpadă.
Vreme frumoasă în sud
Luni, 6 martie, conform ANM, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în sud și sud-est și normală termic în celelalte zone.
"În vestul, centrul și nordul țării cerul va fi mai mult noros și mai ales în a doua parte a intervalului se vor semnala precipitații, predominant ploi în Banat și Crișana și mixte în Maramureș, Transilvania și pe spații mult mai mici și în Moldova, iar la munte vor fi mai ales ninsori. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10+15 l/mp, cu o probabilitate mai mare în zona Munților Apuseni. Vor fi condiții de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, în prima parte a zilei – izolat în estul Munteniei și Dobrogea, iar noaptea – pe arii restrânse în Oltenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, mai ales la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 13 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 5 și 5 grade Celsius. Pe alocuri va fi ceață", anunță ANM.
În Bucureşti, valorile termice diurne vor rămâne mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi variabil, temporar noros în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 0 şi 2 grade Celsius.
Sursa: adevarul.ro