Când scăpăm de ploi: anunțul meteorologilor. Cât cresc temperaturile și unde ninge în continuare

Când scăpăm de ploi: anunțul meteorologilor. Cât cresc temperaturile și unde ninge în continuare

Vremea se încălzește , însă nu scăpăm de ploi. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, pe arii relativ extinse. Până la sfârșitul săptămânii se anunță precipitații abundente.

Ploi abundente în toată țara FOTO Shutterstock

Ploi abundente în toată țara FOTO Shutterstock

Joi, 20 aprilie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în ţară, valorile termice se vor situa jurul normelor perioadei.

"Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice, la munte, local în centru și pe suprafețe mai mici în restul teritoriului. Pe alocuri, cu o probabilitate mai mare în sud, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină.

În zona montană înaltă, trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est, sud-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade Celsius. Dimineața și noaptea, pe alocuri se va forma ceață", anunță reprezentanții ANM.

În Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei, cu o maximă a temperaturii aerului de 16-18 grade Celsius și minimă de 8 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros și vor fi averse posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Căderi de grindină în Oltenia

Vineri, 21 aprilie, în ţară, valorile termice se vor situa în continuare în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și vor fi intervale în care va ploua în regiunile sudice și la munte și pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar izolat, îndeosebi în Oltenia, vor fi descărcări electrice și posibil căderi de grindină.

Pe crestele montane, la peste 1800 m altitudine, vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est, sud-est și în zona înaltă a Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 21 grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 0 și 10 grade Celsius. Izolat va fi ceață.

În Bucureşti, cerul va avea înnorări temporare și trecător vor mai fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului se va menține la valori apropiate de normele perioadei, cu maxima în jurul a 17 grade Celsius, iar minima va fi cuprinsă între 5 și 8 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”