Când scăpăm de pandemie/Prognozele a patru experţi
Locuitorii întregii planete se întreabă de mai bine de un an când va fi depăşită pandemia, iar românii nu fac excepţie de la regulă. Cotidianul Adevărul a încercat să găsească un răspuns la această întrebare cu sprijinul a patru experţi foarte cunoscuţi.
România a bifat deja un an de pandemie, iar numărul de infecţii zilnice a reînceput să crească, după o perioadă de scădere remarcabilă. Viaţa oamenilor nu mai e aceeaşi începând din martie 2020, iar incertitudinea se prelungeşte, odată cu venirea celui de-al treilea val pandemic.
În România, autorităţile au anunţat prin vocea lui Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, că până la sfârşitul verii ar urma să fie imunizată 70% din populaţia României.
Dacă obiectivul va fi atins, graţie fenomenului de imunitate colectivă s-ar putea vorbi despre stingerea pandemiei. Experţii sunt însă rezervaţi şi nu cred că lucrurile vor evolua atât de repede.
Factorii de care depind ridicarea restricţiilor
Imunologul Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford, crede că pandemia ar putea ajunge istorie abia la finele anului viitor şi nu peste tot în lume. Asta şi pentru că unele ţări nu au avut acces la vaccin, iar în cazul lor e de aşteptat ca problemele să nu dispară atât de repede. În privinţa României, un posibil termen realist ar fi 2022, în partea a doua a anului. Până atunci, în România ar urma să fie treptat ridicate restricţiile, dar numai începând din vara acestui an şi cu multă atenţie.
Ştefan Dascălu este cerectător la Oxford. FOTO Arhivă personală
E rezonabil să ne gândim la ridicarea restricţiilor, dar totul depinde şi de numărul de infecţii care au loc zilnic. Pentru că, statistic vorbind, chiar şi printre cei care nu prezintă comorbidităţi şi sunt tineri pot să apară complicaţii. Vorbim de acei oameni aparent sănătoşi care pot dezvolta forme severe şi pot necesita spitalizare sau pot ajunge chiar şi la Terapie Intensivă.
Deci trebuie să corelăm atât numărul de persoane vaccinate cu numărul de infecţii zilnice. Pentru că dacă avem multe infecţii zilnic, chit că cei vulnerabili au primit vaccinul, rămân celelalte persoane care pot dezvolta şi ele complicaţii. Trebuie evaluaţi ambii factori şi trebuie luate ulterior luate măsurile de relaxare în cunoştinţă de cauză”, precizează Dascălu.
Revenire diferenţiată la normalitate
Cercetător la Cambridge, doctor în genetică umană şi evoluţie, Mircea Iliescu afişează un optimism mai degrabă prudent. În opinia sa, revenirea la normalitate se va face diferenţiat, în funcţie de fiecare ţară, de politica de sănătate publică a ţării respective, dar mai ales în funcţie de rezultatele campaniilor de vaccinare şi de numărul de cazuri.
Mircea Iliescu este cercetător la Cambridge. FOTO Arhivă personală
„Se mai liniştesc lucrurile, aş zice eu, însă nu în totalitate. Adică, poate în Regatul Unit, la cât de mulţi vaccinaţi vor fi, se vor linişti lucrurile de tot până în vară. Dar şi în rest, oricum ar fi, probabil că nu vom mai avea aceleaşi restricţii. În Regatul Unit deja au scăzut foarte mult cazurile, datorită campaniei de vaccinare. Acum, în Cambridge, cred că sunt cinci sau şase cazuri în fiecare zi la 100.000 de locuitori”, spune Mircea Iliescu.
Acesta crede că lucrurile ar putea reveni la normal şi în România, cel mai probabil în anul care urmează. „Probabil că 2022 ar fi un orizont rezonabil”, a adăugat el.
„Cel mai repede scăpăm la sfârşitul anului”
Profesor universitar în SUA la Iowa University şi director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Răzvan Cherecheş spune că România se confruntă în prezent cu o nouă provocare, al treilea val pandemic. Însă acesta nu va fi ultimul, atenţionează el. În ce priveşte pandemia, Cherecheş crede că România va reveni la normalitate la sfârşitul acestui an sau la începutul anului următor.
„Nu cred că vom avea vaccinată 70% din populaţie până la începutul toamnei, dar cred că este posibil să facem asta până la sfârşitul anului sau până la începutul lui 2021. Cel mai repede scăpăm la sfârşitul anului. Asta ar înseamna să oprim pandemia, chiar dacă virusul va mai rămâne printre noi şi vor mai exista cazuri, cam la fel ca în cazul gripei. E remarcabil că România a reuşit o campanie bună de vaccinare, dar chiar şi aşa prea puţini români au fost imunizaţi până acum, în acest timp scurt. Va trebui să fim foarte atenţi la valul trei, care a început deja şi care a dus la creşteri importante”, punctează Cherecheş.
Răzvan Cherecheş predă la Iowa University şi la UBB Cluj. FOTO Arhivă personală
Expertul crede că acest val poate fi ţinut sub control doar dacă autorităţile vor reuşi să accelereze campania de vaccinare, iar regulile vor fi respectate.
„Situaţia de acum e periculoasă, cu atât mai mult cu cât deja circulă în ţară tulpina britanică şi cea sud-africană. Ambele se transmit mai uşor, aşadar situaţia trebuie tratată cu maximă seriozitate. Începând din luna mai cred că vom depăşi acest nou val, dar abia de atunci am putea începe să ridicăm din restricţii. Apoi, în toamnă, va urma un nou val, însă mult mai mic, pentru că deja mare parte din populaţie va fi imunizată”, anticipează Răzvan Cherecheş.
„Putem să sperăm însă ca din 2022 să intrăm în normalitate”
La fel de rezervată este şi Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidmiologie.
„Nu cred că putem vorbi de revenirea totală la normalitate nici la finele verii. Noi care am avut o campanie bună de vaccinare nu am ajuns decât la un milion de persoane vaccinate din 20 de milioane. Până ajungem ca 70% din populaţie să fie vaccinată nu putem spera să ajungem la o normalitate. A, că până în vară vom ajunge la o situaţie de relaxare controlată, cred. Dar nu că vom ajunge la o situaţie de normalitate, în adevăratul sens al cuvântului. Poate doar din 2022, după ce vom avea suficienţi oameni vaccinaţi”, arată epidemiologul.
Totuşi, Doina Azoicăi crede că valurile pandemice din acest an vor fi mai puţin intense. Ea se mai aşteaptă ca în 2020 să apară noi vaccinuri, unele şi mai eficiente, care să oprească inclusiv noile tulpini ale SARS-CoV-2.
Doina Azoicăi este preşedintele Societăţii Române de Epidmiologie. FOTO: anmcs.gov.ro
„Probabil că 2021 va fi tot un an cu valuri, dar mai puţin intense. Putem să sperăm însă ca din 2022 să intrăm în normalitate. Deja anumite companii au anunţat probabilitate să fie nevoie de un rapel la cei vaccinaţi după alte şase luni cu vaccinuri adaptate pentru posibile alte tulpini care ar putea să apară. E posibil şi să ajungem să luăm acest vaccin la fel ca şi în cazul gripei. Doar că spre deosebire de virusul gripal, fenomenul de mutageneză nu e chiar atât de intens ca la virusul gripal. În momentul în care vom reduce rata de transmisie vor scădea şi mutaţiile”, a mai afirmat ea.