Când scăpăm de ciclonul care face ravagii. Ce regiuni sunt afectate de furtuni violente, unde plouă cu găleata

Când scăpăm de ciclonul care face ravagii. Ce regiuni sunt afectate de furtuni violente, unde plouă cu găleata

Ciclonul mediteranean care a lovit România face ravagii. Furtuni violente și ploi torențiale au măturat țara. Meteorologii anunță vremea rea toată săptămâna, dar și temperaturi ușor scăzute. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în majoritatea zonelor, la sfârșitul primăverii.

Ploi torențiale și vijelii FOTO Shutterstock

Ploi torențiale și vijelii FOTO Shutterstock

Luni, 29 mai, conform ANM, în ţară, cerul va fi variabil, cu înnorări și averse, î n primele ore ale intervalului pe arii restrânse în sud-est, iar după-amiaza și seara local în jumătatea de sud-vest a țării și pe arii restrânse în rest, când vor fi și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Cantitățile de apă, local vor depăși 20 l/mp și izolat 25-30 l/mp, iar pe spații mici vor fi căderi de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe de scurtă durată, la începutul intervalului și din nou după-amiază și seara. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 25 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 12 și 14 grade Celsius.

Vijelii și grindină

Marți, 30 mai, în ţară, în vestul și sud-vestul țării, mai ales după-amiaza și seara local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare pe arii restrânse vor fi însemnate.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea se va încălzi ușor, devenind caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 12 și 15 grade Celsius.

Se vor înregistra cantități însemnate de apă

Miercuri, 31 mai, în ultima zi de primăvară, meteorologii anunță vreme caldă în majoritatea zonelor țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și Oltenia (inclusiv zonele montane aferente) unde după-amiaza și seara vor fi perioade în care local se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; pe arii restrânse ploile vor fi torențiale, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și izolat va cădea grindină.

În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi posibile pe spații mici, în special în nordul Carpaților Orientali și în grupele estice ale Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile intramontane. La sfârșitul intervalului, izolat se va forma ceață.

În Bucureşti, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 28 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza și seara, dar probabilitatea pentru averse va fi foarte redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Minima termică se va încadra între 12 și 15 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 VIDEO Fostul polițist Viorel Teacă și-a publicat talonul de pensie, deși susținea că vrea să renunțe la acest drept

5 Amante ale liderului celui mai periculos clan interlop din Capitală s-au bătut într-un club de fițe din Herăstrău