Când e mai bine să te speli pe dinți: înainte sau după micul dejun?

Când e mai bine să te speli pe dinți: înainte sau după micul dejun?

Periajul dinților înainte sau după prima masă a zilei are un impact major asupra sănătății dentare.

Există un mod corect și unul greșit de a vă peria dinții

Există un mod corect și unul greșit de a vă peria dinții FOTO Shutterstock

Fiecare dintre noi are preferințe când vine vorba de periajul de dimineață : pe de o parte, cei care de abia așteaptă să scape de excesul acumulat peste noapte, iar pe de cealaltă parte, cei care așteaptă până după micul dejun pentru a-și face toaleta dentară. Totuși, există un mod corect și unul greșit de a vă peria dinții, în funcție de ce mâncați la prima masă a zilei.

Dentiștii sfătuiesc paienții să se spele pe dinți de două ori pe zi: dimineața și seara. Cu toate acestea, arareori menționează și momentul potrivit al periajului. Madison Kaplan, igienist dentar, spune că își încurajează pacienții să se spele pe dinți după micul dejun, fiind cel mai bun mod de a îndepărta resturile alimentare care pot afecta dinții.

Periajul după micul dejun permite îndepărtarea resturilor alimentare pentru o mai mare parte a zilei, ceea ce înseamnă că bacteriile din gură au mai puțin timp să metabolizeze zaharurile și să provoace carii sau degradarea smalțului. Totuși, alimentele pe care le consumați la micul dejun pot schimba regulile generale. Dacă ați consumat alimente sau băuturi acide, cum ar fi cafea sau fructe, ar fi mai bine să vă spălați pe dinți înainte de micul dejun, deoarece consumul acestora poate dăuna smalțului dinților.

Din acest motiv, specialiștii recomandă să așteptați 60 de minute după ce ați consumat aceste alimente pentru a vă spăla pe dinți. Dacă aveți un program ocupat, mâncați în drum spre serviciu sau pe fugă și nu aveți timp de așteptare, Kaplan sugerează clătirea gurii cu apă, pentru a evita depunerea resturilor alimentare.

Cu cât eliminați mai multe resturi alimentare și bacterii, cu atât veți avea o sănătate orală optimă“, subliniază ea. Cafeaua este ritualul de dimineață pentru foarte mulți dintre noi. Mulți oameni au fost învățați să se spele pe dinți după ce au băut cafeaua de dimineață, pentru a reduce sau a preveni apariția petelor. Cu toate acestea, cafeaua este extrem de acidă, iar „una dintre cele mai mari preocupări atunci când vă spălați după ce ați consumat ceva acid este eroziunea smalțului“, spune Kaplan.

„Chiar dacă smalțul este una dintre cele mai dure structuri din organism, acțiunea fizică a periajului poate slăbi structura dinților, deoarece periuța împinge substanțele acide în smalțul poros, ceea ce poate provoca daune permanente în timp”, explică ea.

Ața dentară, soluția salvatoare

Dacă totuși doriți să vă spălați pe dinți după ce ați băut cafea, o metodă de prevenire a petelor este sa așteptați aproximativ 30 de minute, apoi să faceți periajul. Acest lucru oferă timp gurii să neutralizeze acizii din cafea, astfel încât să nu pătrundă în smalț cu ajutorul periuței de dinți. O altă modalitate de a preveni colorarea permanentă a dinților este să beți toată cafeaua din ziua respectivă într-un singur interval de timp, dimineața sau la prânz de exemplu, în loc să consumați mai multe cești mici pe parcursul zilei, potrivit specialistului.

Sucul de portocale intră în aceeași categorie cu cafeaua. Aciditatea sucului de portocale poate contribui la eroziunea smalțului. De asemenea, oricine s-a spălat vreodată pe dinți și apoi a băut suc de portocale știe cât de neplăcută este senzația. Folosirea aței dentare vă poate ajuta să îndepărtați resturile alimentare fără a fi nevoie de periaj.

Periajul este o metodă bună de a scăpa de resturile alimentare după prima masă, precum și de respirația neplăcută de dimineață. Însă Kaplan îi îndeamnă pe oameni să fie atenți la periajul excesiv, deoarece „poate afecta gingiile”.

Dacă doriți să vă spălați pe dinți înainte și după micul dejun, concentrați-vă pe o tehnică bună de periaj, care este esențială. Ca sfat general, igienistul dentar afirmă faptul că „o presiune moderatăă, un ritm lent și un cap de periaj adecvat sunt esențiale pentru prevenirea problemelor gingivale“. În final, cel mai important lucru este să vă păstrați dinții și gingiile curate pe tot parcursul zilei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri