Când au avut loc cele mai devastatoare inundații de pe teritoriul României. Șapte județe au fost acoperite de ape
Cele mai devastatoare inundaţii din România ultimului secol au avut loc în primăvara anului 1970 şi au afectat peste 1.500 de localităţi din România şi peste un milion de hectare de pământ.
Nicolae Ceaușescu, pe teren, în timpul inundațiilor din 1970 FOTO: Wikipedia
România a fost lovită în weekendul care a trecut de Ciclonul Boris, care a făcut prăpăd în mai multe localități, Galațiul fiind cel ai afectat județ din cauza inundațiilor. Șase oameni au murit, mii de case sunt afectate iar pagubele sunt uriașe.
Evenimente de acest gen nu sunt o noutate în România, iar în ultimele două decenii mai multe zone din țară au fost ”măturate” de inundații. Totuși, cea mai mare nenorocire a avut loc în luna mai a anului 1970.
După o iarnă consistentă în zăpadă, primăvara s-a dovedit a fi ploioasă, cu precipitații cuprinse între 150-200l/mp de apă, iar la munte peste 300 l/mp.
Inundaţile au fost cauzate de topirea bruscă a zăpezilor şi de zecile de ore de ploi abundente necontenite din luna mai, care au dus la creşterea debitelelor marilor râuri de pe teritoriul ţării. Someşul, Târnavele şi Mureşul au ieşit din matcă şi au cauzat pagube mari în Translvania, cele mai afectate fiind judeţele Satu Mare, Maramureş, Alba, Bihor, Sibiu, Hunedoara şi Bistriţa Năsăud.
În 14 mai 1970, apele revărsate ale Someşului au acoperit aproape jumătate din Satu Mare, după ce un dig din vecinătatea oraşului s-a rupt. Au murit 56 de oameni şi peste 20.000 de animale, iar pagubele economice au fost uriaşe.
Apele râurilor Someș și Mureș, peste 8,5 metri
Cantitățile enorme de precipitații umflă rapid râurile, iar unele dintre ele ajung la debite inimaginabile, potrivit click.ro.
Apele Someșului ating nouă metri în zona orașului Dej, înghit străzile și se revarsă peste locuințe. Șapte oameni au murit, iar pagubele lăsate în urmă eraus uriașe.
Apele revărsate ale Someşului au acoperit și jumătate din Satu Mare, după ce un dig din vecinătatea oraşului s-a rupt.
La nivel național, inundațiile au afectat aproape toată țara, iar pagubele economice au fost imense: 256.000 persoane şi 460.000 de animale evacuate, 83 localităţi puternic afectate şi 1528 parţial afectate, 13.070 case complet distruse. Pagubele produse au fost evaluate la peste 10 miliarde de lei.
Sursa: adevarul.ro