Cancelarul Merkel consideră ruşinoasă relativizarea nazismului de către extrema-dreaptă germană

Cancelarul Merkel consideră ruşinoasă relativizarea nazismului de către extrema-dreaptă germană

Cancelarul german Angela Merkel a descris luni drept 'ruşinoase' declaraţiile liderului extremei-drepte germane, Alexander Gauland, care a relativizat atrocităţile comise de Adolf Hitler pe care le-a numit 'un excrement de pasăre' într-un mileniu de istorie germană, relatează AFP.

'Este ruşinos că trebuie să ne facem griji în legătură cu astfel de declaraţii venite din partea unui membru al Camerei Deputaţilor', a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, precizând că vorbeşte în numele Angelei Merkel.

'Guvernul german respinge categoric orice încercare de a minimiza sau relativiza crimele naziste', a spus el, adăugând că 'regimul naţional-socialist şi crimele Holocaustului sunt singulare şi constituie o adevărată crimă împotriva umanităţii'.

El a cerut Germaniei să continue 'să-şi asume responsabilitatea' pentru acest trecut.

Sâmbătă, co-liderul formaţiunii Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta), Alexander Gauland, a declarat că dictatorul nazist Adolf Hitler şi naţional-socialiştii acestuia nu au fost decât 'un excrement de pasăre' într-un mileniu de istorie germană glorioasă.

'Hitler şi naţional-socialiştii nu sunt decât un excrement de pasăre în 1.000 de ani de istorie germană de succes', a afirmat Gauland, la congresul aripii de tineret a AfD, Junge Alternative, care a avut loc la Seebach, în Turingia (est).

Discursul său a fost extrem de aplaudat de cei prezenţi la congres.

Alexander Gauland, în vârstă de 77 de ani şi fost membru al CDU, nu este la primul său derapaj verbal. În campania electorală pentru alegerile federale din septembrie, el a lăudat meritele soldaţilor Wehrmacht-ului, armata din timpul regimului nazist. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!