Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut joi lui Gerhard Schröder să demisioneze din funcțiile pe care le deține în cadrul unor mari grupuri publice rusești, în condițiile în care fostul lider social-democrat a început să fie părăsit de o parte a anturajului său, din cauza legăturilor strânse pe care le are cu Vladimir Putin.
„Nu cred că este corect ca Gerhard Schröder să exercite aceste funcții și cred, de asemenea, că ar fi corect să demisioneze”, a afirmat cancelarul, la televiziunea publică ZDF, potrivit RTL .
În vârstă de 77 de ani, fostul cancelar german Schröder este președintele consiliului de administrație al Rosneft, cel mai mare grup petrolier al țării, și al comitetului acționarilor Nord Stream 2. În iunie, acesta ar urma să fie numit în consiliul de supraveghere al Gazprom. Spre deosebire de alți lideri europeni implicați în conducerea unor grupuri rusești, Schröder refuză să-și dea demisia.