Cancelarul german Olaf Scholz crede că a venit momentul discuțiilor despre încheierea războiului din Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz crede că a venit momentul discuțiilor despre încheierea războiului din Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că acum este momentul pentru discuții despre cum să grăbească încheierea războiului din Ucraina.

Cancelarul german Olaf Scholz/ FOTO:EPA:EFE

Cancelarul german Olaf Scholz/ FOTO:EPA:EFE

„Cred că acum este momentul în care trebuie să discutăm despre cum putem ieși din această situație de război și obținem pacea mai repede”, a spus Scholz într-un interviu acordat ZDF.

Scholz a mai declarat că este în favoarea participării Rusiei la cel de-al doilea „Summit pentru pace”. În această chestiune, el este de acord cu Zelenski. Potrivit cancelarului Germaniei, relațiile lor sunt bune, în ciuda anchetei privind exploziile de la „Nord Stream” în care ar fi implicată Ucraina .

Președintele Zelenski a spus că, dacă vor dori reprezentanții Federației Ruse, vor putea participa la cel de-al doilea Summit pentru Pace. Potrivit acestuia, în caz contrar, Ucraina ar putea pierde un număr mare de țări participante la conferință.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat, joi, că Viena este pregătită să găzduiască negocieri între Ucraina și Rusia, potrivit The Kyiv Independent.

„Luăm act de declarațiile președintelui rus cu privire la deschiderea acestuia pentru discuții de pace cu Ucraina. Orice negocieri trebuie să aibă loc fără precondiții și la nivel de contact direct. Austria va fi pregătită să sprijine o pace justă și durabilă bazată pe dreptul internațional și să servească drept loc pentru negocieri în calitate de sediu al OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, n.r.)”, a scris Nehammer, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

Propunerea acestuia vine după ce președintele rus Vladimir Putin a susținut, anterior în cursul zilei, că Moscova „nu a refuzat niciodată să negocieze”, adăugând că tratativele de pace cu Ucraina ar trebui să se bazeze pe documentele de la Istanbul.

„Dacă suntem pregătiţi să negociem cu ei (cu ucrainenii, n.r.)? N-am refuzat niciodată. Dacă o dorință de negociere apare în Ucraina, noi nu vom refuza”, a declarat liderul de la Kremlin, la Forumul Economic de la Vladivostok, potrivit AFP.

Putin a mai susținut că negocierile trebuie să aibă la bază concluziile discuțiilor și a condițiilor puse în primăvara lui 2022, la Istanbul.

Kievul și Moscova au purtat negocieri de pace în urmă cu doi ani, în Turcia, însă atunci nu s-a ajuns la niciun rezultat.

În iunie, Putin a declarat că, drept condiție pentru negocierile de pace, trupele ucrainene trebuie să se retragă din regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie. El a adăugat că Ucraina trebuie să recunoască anexarea acestor regiuni de către Rusia și să renunțe la orice ambiție de a adera la NATO.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins aceste condiții, afirmând că ultimatumul lui Putin reprezintă o „renaștere a nazismului”.

Kievul insistă că negocierile ar trebui să aibă loc pe baza „formulei de pace” în 10 puncte a lui Zelenski, care include retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti. Propunerile cer, de asemenea, prevenirea ecocidului în Ucraina și asigurarea securității energetice și alimentare, precum și a securității nucleare.

Rusia a susținut că aceste puncte sunt, de fapt, o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea peninsulei Crimeea şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de trupele Moscovei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO George Simion, îngropat definitiv de Diana Șoșoacă! / „Simion este format de serviciile secrete și nici prea straight nu este”

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 O informație care dă fiori, dar spune multe și despre ce se știe în „marile cancelarii”

4 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

5 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?