Cancelarul german exclude participarea NATO la războiul din Ucraina

Cancelarul german exclude participarea NATO la războiul din Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat că NATO nu va participa la războiul din Ucraina, în urma invaziei militare lansate de Rusia în 24 februarie, relatează vineri DPA.

''Aceasta ar duce la o escaladare dramatică a acestei situaţii dificile în Ucraina, ceea ce ar aduce mare pericole'', a declarat Scholz pentru postul de televiziune ZDF.

''Iată de ce nu ar fi o politică responsabilă să facem asta acum'', a spus şeful executivului german, care a subliniat că trebuie prevenită o confruntare directă între NATO şi Rusia.

''De aceea nu va exista acum nicio decizie care va conduce la implicarea militară a statelor NATO în această confruntare'', a precizat Olaf Scholz.

El a subliniat că pentru dezescaladarea situaţiei din Ucraina este nevoie de o încetare a focului şi de negocieri suplimentare privind o retragere a forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.

În opinia sa, într-o primă etapă sancţiunile convenite contra Rusiei şi-au făcut simţite consecinţele.

''Ceea ce se întâmplă chiar acum este un război împotriva poporului ucrainean'', a adăugat el.

De asemenea, cancelarul german a spus că nu crede că o schimbare de regim în Rusia ar rezolva problemele din regiune întrucât democraţia este ceva care trebuie să vină de la oameni.

''Nu există un buton pe care poţi apăsa pentru a soluţiona toate problemele. Singura cale este de a încerca cu persistenţă să creăm un cadru pentru negocieri şi de a găsi un consens'', a încheiat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?