Cancelarul federal german Scholz întreprinde prima sa vizită în Israel, în contextul adâncirii crizei din Ucraina

Cancelarul federal german Scholz întreprinde prima sa vizită în Israel, în contextul adâncirii crizei din Ucraina

Cancelarul federal german Olaf Scholz va avea o întrevedere cu premierul israelian Naftali Bennett şi va vizita Memorialul Holocaustului Yad Vashem în timpul vizitei sale inaugurale de miercuri, informează dpa.

Programul vizitei include de asemenea discuţii cu şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid şi o vizită la Knesset, Parlamentul israelian.

Însă principalul subiect al agendei va fi războiul din Ucraina.

Vizita a fost planificată mult înainte de invazia rusă începută săptămâna trecută şi din cauza situaţiei dramatice nu era clar dacă aceasta va mai avea loc. Însă Scholz a decolat din Germania spre Israel după cum era prevăzut, marţi seara.

Israelul ar putea fi un mediator între părţile beligerante. În prezent, Bennett încearcă să menţină un delicat echilibru între Kiev şi Moscova, în timp ce condamnarea sa pentru acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin este mult mai slabă decât a altor lideri occidentali.

Potrivit mass-media, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski ar fi discutat cu Bennett posibilitatea ca Israelul să găzduiască negocieri între Ucraina şi Rusia.

De când a preluat mandatul de cancelar federal al Germaniei, Scholz a întreprins deja vizite la Paris, Bruxelles, Varşovia, Roma, Madrid, Washington, Kiev şi Moscova.

În condiţiile în care Germania s-a făcut vinovată de Holocaustul care a ucis 6 milioane de evrei, guvernele succesive de la Berlin au considerat drept responsabilitate a lor să asigure Israelul de dreptul său de a exista ca stat şi de a-şi apăra securitatea.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”