„Cancelarul Austriei a zis că e o țară nesigură. Trebuie să luăm toate măsurile de siguranță”/Cum explică CNAIR mutarea conturilor de la BCR la CEC

„Cancelarul Austriei a zis că e o țară nesigură. Trebuie să luăm toate măsurile de siguranță”/Cum explică CNAIR mutarea conturilor de la BCR la CEC

Compania Națională de Administrare al Infrastructurii Rutieră (CNAIR) rulează anual zeci de miliarde de lei prin conturile pe care le are deschise la BCR. Toate aceste operațiuni ar urma să se facă prin CEC, după ce Compania a anunțat că își închide conturile de la banca membră a Erste Group, Austria. Potrivit oficialilor CNAIR, transferul va dura însă câteva luni. Cât privește decizia de a face această mutare, CNAIR susține că este „o măsură de siguranță”.

Sigla BCRFoto: AGERPRES

„Declarațiile pe care le-a făcut Cancelarul Austriei reiese că Austria este o țară nesigură din cauza migrației. Nu este o măsură de retorsiune (închiderea conturilor la BCR – n.r.), ci este o măsură de siguranță, de a proteja banii. Noi avem obligația de a lua toate măsurile în acest sens. Beneficiul mutării la CEC, o bancă românească, este siguranța”, a declarat pentru HotNews.ro, Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

Întrebat care este rulajul financiar pe care CNAIR îl face prin conturile BCR, acesta a precizat că este „de ordinul zecilor de miliarde de lei anual”. Asta înseamnă, printre altele, bugetul, plățile către salariați, plățile contractorilor și chiar rovigneta.

„Plata rovignetei se face prin intermediul platformei BCR. Am discutat pentru a calibra sistemul CEC”, a precizat el.

În privința salariaților care au cardurile pe care primesc salariile la BCR, Șerbănescu a precizat că o eventuală renunțare este o decizie personală, iar Compania va livra banii în continuare către acestea.

Cât pierde BCR

CNAIR are circa 8.000 de salariati și un buget anual de cheltuieli de natură salarială de 641 de milioane de lei.

Prin mutarea conturilor CNAIR la CEC, BCR va pierde lichiditatea consistentă pe care compania i-o asigură și, posibil, și o masă importantă de clienți, dacă salariații vor decide să migreze și ei.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că a fost anunțat de CNAIR că urmează să își mute conturile de la BCR, iar acest demers va fi făcut de toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face (n.r. - de a-şi muta conturile de la BCR) şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă”, a spus Grindeanu.


populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 VIDEO Fostul polițist Viorel Teacă și-a publicat talonul de pensie, deși susținea că vrea să renunțe la acest drept

5 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…