Cancelarul austriac Nehammer sare din nou în apărarea Rusiei

Cancelarul austriac Nehammer sare din nou în apărarea Rusiei

Veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor trebuie folosite pentru reconstrucţia Ucrainei, nu pentru înarmarea acestei ţări, a declarat, joi, cancelarul austriac, Karl Nehammer, după ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a propus ca 90% din aceste venituri să fie folosite pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei.

Adresându-se presei înaintea summitului UE, Karl Nehammer a spus că în cazul unor ţări neutre, cum este Austria, acestea au nevoie să primească asigurări că dacă susţin preluarea veniturilor rezultate din activele ruseşti aceşti bani „nu vor fi cheltuiţi pe arme şi muniţii”.

„Discuţia iniţială a fost că trebuie investiţi în reconstrucţia Ucrainei”, a spus cancelarul austriac. „Mie aceasta mi se pare o sugestie rezonabilă”, a adăugat Nehammer.

În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei împotriva Ucrainei, statele UE împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la aproximativ 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur.

Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale rusești în valoare de aproximativ 190 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active.

Conform planului sugerat de Borrell şi care este discutat la summitul european de joi şi vineri, 90% veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate, cum ar fi dobânzile, ar urma să fie transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei.

Diferenţa de 10% ar urma să fie folosită pentru proiecte destinate industriei militare ucrainene. Şeful diplomaţiei UE a estimat la în jur de 3 miliarde de euro anual veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate.

Rusia a calificat, miercuri, drept „furt şi banditism” propunerea lui Borrell, care, dacă va fi implementată, mai afirmă Kremlinul, va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.

Alţi politicieni europeni, precum preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, cer confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate în Occident şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia.

„Salutăm prima propunere în ce privește veniturile generate de activele imobilizate. Dar discutăm, de asemenea, despre activele imobilizate. Şi cred că acestea ar trebui să contribuie nu doar la reconstrucţia Ucrainei, ci şi la nevoile de apărare ale Ucrainei”, a spus Nauseda la sosirea la summitul european.

Însă o asemenea măsură, cerută și de Ucraina, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi, de pildă, riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro. În plus, regimul criminal de la Kremlin a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…