Canalele LOOK TV şi LOOK PLUS vor fi difuzate în pachetul de bază RCS&RDS
ISB Media Holding LTD, deţinătorul drepturilor mediatice pentru competiţiile de fotbal din “Liga 1” şi “Cupa Ligii”, a semnat un parteneriat extins cu RCS& RDS. Astfel, LOOK TV şi LOOK PLUS vor fi difuzate în pachetul de bază al operatorului RCS&RDS.
În urma acestui parteneriat, posturile LOOK TV şi LOOK PLUS, aflate în proprietatea ISB, vor fi redistribuite în pachetele de bază ale tuturor reţelelor de televiziune prin cablu şi satelit aparţinând grupului RCS-RDS.
Începând cu luna februarie, posturile LOOK TV şi LOOK PLUS vor face parte din pachetul de bază oferit clienţilor de televiziune prin cablu şi satelit al RCS – RDS. Fanii fotbalului românesc vor putea urmări în continuare pe LOOK TV şi LOOK PLUS în regim live toate cele 9 meciuri ale fiecărei etape din “Liga 1”, precum şi meciurile din cadrul “Cupei Ligii”.
Noutatea adusă de acest parteneriat îl reprezintă însă producţia meciurilor ce va fi asigurată pentru ambele staţii de televiziune de către compania RCS – RDS. Pe lângă extinderea distribuţiei, cele două posturi TV depun eforturi constante de îmbunătățire a programelor oferite, pregătind surprize cu privire atât la conținutul legat de fotbal și alte sporturi, cât și la cel legat de producțiile de entertainment proprii și achiziționate.
Astfel, noi formate de reality și de entertainment vor intra în curând pe cele două posturi, dar și o serie de filme și seriale achiziționate de la parteneri de renume din categoria companiilor mari de producție.