Canada: Un alt ministru demisionează din guvernul Trudeau, pe fondul controversei privind compania SNC-Lavalin

Canada: Un alt ministru demisionează din guvernul Trudeau, pe fondul controversei privind compania SNC-Lavalin

Premierul canadian Justin Trudeau a pierdut un alt ministru-cheie luni, pe fondul controversei legate de SNC-Lavalin, o societate canadiană implicată într-un scandal de corupţie în Libia şi care ameninţă să submineze guvernul liberal canadian, relatează dpa.

Preşedintele Trezoreriei, Jane Philpott, una dintre cele mai puternice femei din guvernul condus de Trudeau, a anunţat că demisionează din cabinet deoarece nu mai poate apăra gestionarea de către guvern a cazului de corupţie SNC-Lavalin.

Philpott este cea de-a doua femeie care a demisionat din guvernul Trudeau în ultimele săptămâni după demisia lui Jody Wilson Raybould, fost ministru al justiţiei, care a declarat că a fost supusă unor presiuni din partea executivului pentru a interveni într-o procedură judiciară în care SNC-Lavalin este acuzată că ar fi mituit oficiali libieni. Fosta titulară a portofoliului justiţiei a vorbit săptămâna trecută pentru prima dată public despre această afacere, care a ieşit la suprafaţă pe 7 februarie, odată cu dezvăluirile apărute în cotidianul Globe and Mail.

Luând cuvântul la o reuniune pe tema schimbărilor climatice cu susţinători ai liberalilor la Toronto, luni seara, Trudeau i-a mulţumit lui Philpott pentru serviciul adus şi a salutat schimbările aduse în diferitele portofolii deţinute.

"Într-o democraţie ca a noastră şi într-un spaţiu în care preţuim diversitatea atât de puternic, ne este permis să avem dezacorduri şi dezbateri", a declarat Trudeau. '' Chiar încurajăm aceasta'', a spus el. Trudeau a afirmat că tratează ''foarte serios'' cazul care domină titlurile în presă de aproape o lună.

SNC-Lavalin riscă o interdicţie de 10 ani de a mai accesa contracte federale în cazul unei condamnări. Wilson-Raybould a depus mărturie la Comisia pentru Justiţie săptămâna trecută că s-a confruntat cu "ameninţări voalate" şi amestecuri politice în urmărirea penală a gigantului ingineriei cu sediul la Montreal.

"Din păcate, dovada eforturilor depuse de politicieni sau oficiali de a exercita presiune asupra fostului procuror general pentru a interveni în dosarul penal privind SNC-Lavalin şi dovezile cu privire la conţinutul acestor eforturi mi-au provocat îngrijorări serioase", a declarat Philpott într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Philpott a afirmat că principiile care menţin un sistem de justiţie independent în Canada sunt în joc ca urmare a cazului SNC-Lavalin.

"Este o doctrină fundamentală a statului de drept ca procurorul nostru general să nu fie supus presiunii politice sau interferenţelor cu privire la exercitarea puterii de judecată în cazuri penale", a scris Philpott. "Din păcate, am pierdut încrederea în modul în care guvernul a tratat această chestiune şi modul în care a răspuns la problemele puse", a spus ea.

Demisia lui Philpott, care a fost ministru al sănătăţii şi ministru al serviciilor pentru indigeni înainte de a fi promovată la conducerea Consiliului Trezoreriei, îi aplică o lovitură dură lui Trudeau cu opt luni înainte de alegerile federale.

Trudeau l-a pierdut deja pe Gerald Butts, mâna sa dreaptă, din cauza scandalului de corupţie.

Butts a demisionat din funcţia de secretar principal al lui Trudeau la 18 februarie în contextul unor acuzaţii că el şi aproape alţi 12 oficiali au exercitat presiuni politice asupra lui Wilson-Raybould pentru a anula decizia directorului Serviciului public de procuratură de a ancheta SNC-Lavalin.

Butts, strateg-şef şi prieten apropiat al premierului Trudeau, urmează să depună mărturie în faţa comisiei parlamentare pentru justiţie miercuri pentru a răspunde la acuzaţiile formulate de Wilson-Raybould în mărturia depusă în aceeaşi comisie.

Liderul conservator Andrew Scheer, care a cerut deja demisia lui Trudeau, a postat luni pe Twitter că guvernul liberal este "în haos".

Potrivit ediţiei din 7 februarie a cotidianului ''The Globe and Mail'', care cita surse rămase anonime, cabinetul premierului i-a cerut lui Jody Wilson-Raybould, pe atunci ministru al justiţiei, să intervină în acest dosar pentru ca procurorii să încheie cu grupul SNC-Lavalin un acord amiabil pentru evitarea unui proces penal, în schimbul achitării unei amenzi.

Poliţia federală canadiană a depus în 2015 acuzaţii oficiale împotriva companiei-mamă a grupului SNC-Lavalin, precum şi a filialelor sale de construcţii şi de dezvoltare internaţională, pentru ''corupere de agenţi publici străini'' şi pentru ''fraudă''. Foşti şefi ai grupului sunt de asemenea urmăriţi în justiţie, în anchete distincte.

Potrivit poliţiei federale, SNC-Lavalin, unul din cele mai puternice grupuri de inginerie şi construcţii din lume, le-a înmânat unor funcţionari şi demnitari libieni 48 milioane de dolari canadieni (32 milioane de euro) ''pentru a-i convinge pe aceştia să-şi folosească poziţiile pentru a influenţa acţiunile sau deciziile'' guvernului libian. Faptele incriminate s-ar fi produs între anii 2001 şi 2011, până la înlăturarea fostului dictator libian Muammar Gaddafi.

Dacă va fi găsit vinovat, SNC-Lavalin riscă interdicţia de a opera în Canada şi chiar dezmembrarea, după cum au afirmat în mod repetat în ultimii ani responsabili ai săi, care au exercitat un lobby intens la Ottawa. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”