Canada: Premierul Justin Trudeau deplânge moartea lui 'El Comandante', 'prietenul' tatălui său
Premierul canadian Justin Trudeau a transmis sâmbătă condoleanțe "familiei, prietenilor și multor, multor susținători" la moartea liderului revoluționar cubanez Fidel Castro, pe care l-a numit "El Comandante" și despre care a spus că a fost "un prieten" al tatălui său, defunctul premier canadian Pierre Trudeau, transmite EFE.
* LIVE UPDATE Fidel Castro a murit; Nouă zile de doliu național în Cuba
Justin Trudeau, care se află în capitala Madagascarului, Antananarivo, a difuzat un comunicat de presă în care a scris că a aflat astăzi (sâmbătă) "cu profundă durere, de moartea președintelui cubanez cu cel mai lung mandat". "Fidel Castro a fost un lider extraordinar care și-a slujit poporul timp de aproape jumătate de veac. Un revoluționar și un orator legendar, Castro a adus îmbunătățiri semnificative în sistemul de învățământ și de sănătate al națiunii sale", a apreciat Trudeau.
"Deși a fost o personalitate controversată, atât partizanii lui Castro, cât și detractorii săi recunoșteau dedicarea sa imensă și dragostea pentru poporul cubanez care a manifestat o afecțiune profundă și de durată pentru 'El Comandante'. Știu că tatăl meu era foarte mândru să-l considere prieten și am avut ocazia să mă întâlnesc cu Fidel atunci când a murit tatăl meu. A fost totodată o adevărată onoare pentru mine să mă întâlnesc cu cei trei copii ai săi și cu fratele său, președintele Raúl Castro, în timpul vizitei mele recente în Cuba. În numele tuturor canadienilor, Sophie (soția premierului — n.r.) și cu mine transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și multor, multor susținători ai lui Castro (...)", a mai spus Trudeau, potrivit comunicatului citat.
AGERPRES