Canada: Ministrul de finanţe demisionează, pe fondul unor fricţiuni cu Trudeau

Canada: Ministrul de finanţe demisionează, pe fondul unor fricţiuni cu Trudeau

Ministrul de finanţe al Canadei a demisionat luni pe fondul unor fricţiuni cu prim-ministrul Justin Trudeau în legătură cu politicile de cheltuieli şi după critici asupra atribuirii unui contract major unei organizaţii de caritate, relatează marţi Reuters.

Bill Morneau a declarat că nu va candida din nou pentru parlament şi va încerca în schimb să devină următorul secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Chiar săptămâna trecută, Trudeau şi-a exprimat încrederea în ministrul finanţelor pe fondul unor zvonuri privind o ruptură între ei. Morneau, în vârstă de 57 de ani, a fost în funcţie de când liberalii lui Trudeau au luat puterea în 2015.

"În această dimineaţă m-am dus la prim-ministru şi i-am prezentat demisia mea", a declarat Morneau reporterilor într-o conferinţă de presă aranjată în grabă luni seară.

Morneau şi echipa sa s-au împotrivit altor miniştri ai cabinetului cu privire la cât de multă finanţare este necesară pentru a lupta contra pandemiei, inclusiv în ce măsură recuperarea post-izolare ar putea fi ajutată investind în proiecte de mediu, au declarat duminică mai multe surse pentru Reuters.

Trudeau, care a susţinut o campanie pentru combaterea schimbărilor climatice, consideră că bugetul pe 2021 ar trebui să aibă un element de mediu ambiţios pentru a începe desprinderea economiei puternic dependente de petrol de combustibilii fosili şi l-a angajat recent pe fostul guvernator de la Bank of England Mark Carney în calitate de consilier oficial.

În acest an fiscal, deficitul bugetar al Canadei este prognozat să atingă 343,2 miliarde de dolari canadieni (253,4 miliarde dolari SUA), cel mai mare de la Al Doilea Război Mondial. Sprijinul total legat de coronavirus este de aproape 14% din produsul intern brut.
Într-un comunicat, Trudeau i-a mulţumit lui Morneau pentru activitatea sa în ultimii cinci ani şi a declarat că îi va "sprijini cu fermitate" candidatura la conducerea OCDE.

Printre altele, Morneau şi Trudeau se confruntă cu anchete legate de etică pentru atribuirea unui contract unei organizaţii de caritate căreia ministrul de finanţe demisionar a uitat să-i ramburseze cheltuielile de călătorie acoperite.

Demisia lui Morneau "este o dovadă în plus a unui guvern în haos", a declarat liderul Partidului Conservator Andrew Scheer pe
Twitter, adăugând că "guvernul este atât de consumat de scandal, încât Trudeau şi-a amputat mâna dreaptă pentru a încerca să se salveze".AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”