Canada: Liberalii vor avea majoritatea absolută în parlament (estimări TV)

Canada: Liberalii vor avea majoritatea absolută în parlament (estimări TV)

Partidul Liberal (centru) condus de Justin Trudeau va dispune de majoritatea absolută a deputaților în Camera Comunelor de la Ottawa, după victoria lor categorică la alegerile parlamentare desfășurate luni în Canada, au anunțat principalele posturi de televiziune, citate de AFP.

Potrivit estimărilor disponibile în jurul orei 22.40 (marți, 02.40 GMT), liberalii ar putea dispune de peste 170 de deputați în parlamentul canadian, din totalul de 338, față de circa 100 pentru conservatorii premierului în exercițiu, Stephen Harper, la putere din 2006.

În momentul declanșării campaniei electorale, în urmă cu 78 de zile, Justin Trudeau, 43 de ani, ocupa poziția a treia, în urma conservatorilor și a social-democraților din NPD conduși de Thomas Mulcair.

Treptat, el a redus din avantajul adversarilor săi, în special anunțând că un guvern liberal nu va ezita să renunțe la politica de austeritate a conservatorilor, cu prețul afișării unor bugete deficitare în cursul primilor trei ani ai mandatului, cu scopul de a investi în infrastructură și a relansa creșterea economică, afectată de prăbușirea prețului petrolului în urmă cu peste un an. În mod obișnuit mai la stânga decât liberalii, NPD s-a pronunțat, la rândul său, pentru echilibru bugetar.

În programul său electoral îndreptat spre clasa mijlocie, Justin Trudeau a mai promis să mărească impozitele pentru persoanele cu venituri foarte mari și să reducă fiscalitatea pentru masele largi de canadieni.

Pe plan diplomatic, fiul fostului premier Pierre Elliott Trudeau intenționează să suspende bombardamentele aviației canadiene în Siria și Irak și să participe numai la coaliția condusă de Statele Unite pentru a instrui și consilia forțele irakiene și kurde. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!