Campion european cu buzunarele goale. Halterofilul Florin Croitoru se confruntă cu o situaţie financiară chinuitoare

Campion european cu buzunarele goale. Halterofilul Florin Croitoru se confruntă cu o situaţie financiară chinuitoare

Campionatele Europene de haltere recent încheiate au scos la iveală patru sportivi care au adus României nouă medalii.

Doar Florin Croitoru (20 de ani) a urcat însă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi nu o dată, ci chiar de două ori. În ciuda acestor performanţe, sportivul de 20 de ani, produs 100% al secţiei de haltere a Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, se confruntă cu o situaţie financiară chinuitoare. Datorită evoluţiilor sale, Croitoru a fost angajat, anul trecut, la o firmă din Bucureşti, cu sprijinul primarului Sectorului 6, Rareş Mănescu. Angajatorul însă nu şi-a respectat obligaţiile salariale, astfel încât halterofilul e neplătit de aproape un an.

Ar putea renunţa la sport

Cum Florin provine dintr-o familie modestă, suma de 700 de lei pe care ar fi trebuit să o primească de la firma la care e angajat era importantă pentru el. Situaţia în care se află campionul Rapidului a fost dezvăluită de antrenorul său de la club, Pavel Rugea. Acesta a avertizat că halerofilul ar putea renunţa la sport, dacă nu va fi sprijinit.

„Florin nu a primit salariul până acum. M-au minţit că îi dau banii şi nu a primit niciun leu. Un sportiv are nevoie de bani pentru a face performanţă. Din punct de vedere financiar, clubul îl susţine cu o indemnizaţie, dar omul are pretenţii mai mari pentru că vrea să-şi clădească un viitor. O să vorbesc cu primarul Mănescu să văd ce părere are despre situaţia asta. E inadmisibil ce i se întâmplă! Din cauza asta, băiatul vrea să se lase de sport şi, pe undeva, are dreptate. Nu poate trăi aşa”, a spus antrenorul pentru "Adevărul".

Antrenorul se revoltă

Rugea şi-a continuat tirada împotriva celor care se fac vinovaţi de această situaţie şi l-a criticat inclusiv pe primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu din cauză că nu luptă pentru drepturile sportivilor de la Rapid. „Pe Florin îl cunosc de la 11 ani. Eu mi-am rupt oasele să-l ajut, dar am ajuns la concluzia că mă lupt cu morile de vânt. Cred că doar presa poate să-l mai scoată din asta. La vârsta lui, a obţinut performanţe uriaşe, chiar mai mari decât ale lui Nicu Vlad (n.r. fost campion olimpic la haltere, actualul preşedinte al Federaţiei Române de specialitate). A câştigat titluri europene, cu recorduri doborâte. Este incredibil cum un sportiv de talia lui poate fi dus de nas în halul acesta! Chiar şi primarul Rareş Mănescu are o vină, pentru că a promis că-l ajută şi apoi a uitat de promisiunile făcute. Băiatul şi-a sacrificat tinereţea pentru haltere şi uite ce i se întâmplă. E strigător la cer!“, a continuat tehnicianul de la Rapid.

În acest context, singurele surse de venit ale lui Florin Croitoru sunt indemnizaţiile pe care le primeşte de la club şi de la COSR, în total, de aproximativ 2.000 de lei lunar.

18.500 lei e suma plătită de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru o medalie de aur la Europene. Pentru cele două medalii de la Tel Aviv, Croitoru va încasa 37.000 de lei net.

Florin Croitoru: Mă descurc cum pot cu banii. Chiar dacă nu-mi ajung, n-am ce face. Mă ajută faptul că 11 luni pe an stau în cantonament şi am cazarea şi masa asigurate, altfel mi-ar fi mult mai greu.

Visez să ajung la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016. Simt că pot sa face asta, voi lupta pentru o medalie acolo!

Palmaresul lui Croitoru la Europenele de seniori

2014 - Două medalii de aur

2013 - O medalie de aur şi două de argint

2012 – O medalie de argint

2011 - O medalie de argint şi una de bronz

Medaliaţii României la CE 2014

Florin Croitoru – Două de aur la smuls şi total, la categoria 56 kg

Loredana Toma – Trei de argint la aruncat şi total, la categoria 57 kg

Mădălina Molie – Un argint la smuls, la categoria 69 kg

Andreea Aanei – Trei de bronz la smuls, aruncat şi total, categoria +75 kg

* România a avut nouă reprezentanţi la CE 2014

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”