Campanie antifumat în școli. „Nu se pune problema dacă se întâmplă ceva, ci când“

Campanie antifumat în școli. „Nu se pune problema dacă se întâmplă ceva, ci când“

Aproape o treime dintre tinerii peste 15 ani din România se declară consumatori de tutun. Medicii avertizează asupra riscurilor consumului de tutun, mai ales la persoanele tinere.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Persoanele care fumează, atrage atenția prof.dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, cadru didactic la U.M.F. „Victor Babeș” din Timișoara, trebuie să ştie că în bolile bronhopulmonare nu se pune problema dacă o să apară o problemă de sănătate, ci când.

„Trebuie să le iasă din cap fumătorilor că s-ar putea să fumeze o viață întreagă și să respire la fel de bine sau să fie la fel de sănătoși ca un nefumător. Nu există. Vin unii și spun că străbunica nu știu cui a fumat 80 de ani și n-a avut nimic. Nu știm dacă a avut sau n-a avut, dar trebuie să ne întrebăm cât ar fi trăit dacă n-ar fi fumat. Pentru că e clar că în cazul respectiv am avut de-a face cu un longeviv. Iar excepția întărește regula. Faptul că acea persoană a fumat până la 80 de ani nu e o regulă că toți cei care fumează vor trăi 80 de ani fumând, ci dimpotrivă. Este excepția care întărește regula că majoritatea pățesc ceva dacă fumează. Și nu pățesc ceva ușor, ci grav”, spune profesorul.

Mai exact, medicul avertizează asupra riscului de cancer bronhopulmonar, depistat în stadiile 2,3 şi 4 la 90% dintre fumători.

„Aceasta înseamnă o speranță de viață de 6 luni. De ce se depistează atât de târziu? Pentru că nimeni nu-și face RMN-uri, CT-uri și nici măcar radiografii toracice din 6 în 6 luni, ca să fie sigur că depistează o tumoare malignă în stadiul incipient. Și atunci, acest procent de depistare în stadiul operabil și vindecabil cu adevărat este sub 10%. Este o tragedie”, explică prof.dr. Emilian Popovici.

Tot ceva grav este și boala pulmonară cronică obstructivă – BPOC – afecțiune handicapantă care și ea scurtează semnificativ viața: „Pentru că practic se ajunge la insuficiență respiratorie care este o perioadă corectată cu suplimente de oxigen și altele, dar o perioadă. Repet, nu se pune problema dacă se întâmplă ceva negativ dacă fumezi, ci când se întâmplă”, conchide universitarul.

Numărul fumătorilor tineri, în creștere

Procentul mare de fumători tineri este motivul pentru care Ministerul Educației și Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din București vor începe din septembrie campania „Fumatul nu te face mare!“ în școlile din București și Ilfov.

Campania se va axa pe informarea corectă asupra riscului consumului de țigarete și a utilizării dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei. Grupul-țintă sunt adolescenții între 12 și 16 ani, pornind de la datele furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care relevă faptul că, în România, o rată de 28% dintre tinerii cu vârsta de peste 15 ani s-au declarat ca fiind consumatori de tutun.

„Sunt de părere că elevilor trebuie să le fie asigurat accesul, în şcoală, la informaţii complete şi, mai ales, corecte din punct de vedere medical, atunci când vine vorba despre consumul de tutun, informaţii pe care nu le pot primi decât de la specialişti în sănătate. Numărul tinerilor care ajung să consume aceste substanţe toxice este într-o continuă creştere, motiv pentru care este datoria noastră să ne asigurăm că beneficiază de tot sprijinul de care au nevoie pentru a se feri de activităţi care le pot afecta sănătatea“, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

În acest sens, Ministerul Educației a semnat un protocol cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, European Network for Smoking and Tobacco Prevention, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Asociaţia de Educaţie în Boli Respiratorii şi Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti.

Educația antifumat este o condiție esențială în limitarea aderenței la acest viciu, a atras atenția dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumologie „Marius Nasta”: „Proiectul-pilot va include echipe multidisciplinare de specialiști care vor vorbi adolescenţilor despre ce modificări induce fumatul în corp, de la efectele directe ale tutunului la dependența de gest, prezentă la toate tipurile de dispozitive”.

La rândul său, prof.dr. Florin Mihălțan, președintele European Network for Smoking and Tobacco Prevention, a declarat: „Într-o perioadă când asistăm la recrudescența consumului de tutun convențional, țigară electronică și tutun încălzit la adolescentul din România, este binevenită această campanie care unește toate forțele doritoare să se implice în combaterea consumului de acest tip la această categorie de vârstă”.

Alt proiect-pilot la Timișoara

„Prevenim – copii sănătoși pentru o societate sănătoasă”, un alt proiect-pilot de educație pentru sănătate a început să fie pus în practică încă de anul trecut școlar în județul Timiș, împreună cu inspectoratul școlar și sub coordonarea prof.dr. Emilian Popovici.

În cadrul acestuia, medici specialiști coordonatori instruiesc 214 profesori în cinci tematici de bază, printre care fumatul și consumul de droguri. La rândul lor, cadrele didactive vor transmite informația elevilor la clasă. Sunt semnale, spune prof.dr. Popovici, că și alte județe din zona Olteniei și a Moldovei doresc să deruleze proiectul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri