Campania de vaccinare anti-COVID/ Duminică începe distribuirea a 36.000 de doze de vaccin; vaccinarea, extinsă în toate judeţele

Campania de vaccinare anti-COVID/ Duminică începe distribuirea a 36.000 de doze de vaccin; vaccinarea, extinsă în toate judeţele

Distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare judeţ începe duminică, vaccinarea fiind astfel extinsă, începând de luni, în toată judeţele, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.



"Începând de mâine, 4 ianuarie 2021, activitatea de vaccinare pentru Etapa I se va extinde pe tot teritoriul României. Astfel, vor intra în activitate, la nivel naţional, peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical şi personalul din centrele medico-sociale. Pentru buna desfăşurare a procesului de vaccinare, în cursul acestei zile începe distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare judeţ. Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13,00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin", se arată într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES.



Sursa citată menţionează că Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/programărilor primite şi o distribuie, în consecinţă, către DSP-uri şi centrele de vaccinare.



Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA