Campania aeriană contra SI costă Statele Unite 8,3 milioane de dolari pe zi

Campania aeriană contra SI costă Statele Unite 8,3 milioane de dolari pe zi

Statele Unite cheltuiesc în fiecare zi 8,3 milioane de dolari pentru a finanța campania lor aeriană contra organizației Statul Islamic (SI) în Siria și Irak, o cifră în creștere, au declarat luni responsabili ai Pentagonului.

De la începutul raidurilor aeriene americane la 8 august în Irak și apoi în Siria, operațiunile au costat 580 milioane de dolari, potrivit căpitanului de fregată Bill Urban, un purtător de cuvânt al ministerului american al apărării, citat de AFP.

Până în prezent, Pentagonul estima costul zilnic al campaniei aeriene la circa 7 milioane de dolari, dar, potrivit unui responsabil care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, ritmul misiunilor s-a intensificat în ultimele săptămâni.

Cu toate acestea, analiști independenți consideră aceste cifre prea mici. Potrivit lui Todd Harrison, expert la Centrul pentru evaluare strategică și bugetară /CSBA/ din Washington, campania ar putea să coste între 2,4 și 3,8 miliarde de dolari pe an.

Dacă atacurile aeriene împotriva unor ținte jihadiste se intensifică, această sumă ar putea ajunge între 4,2 și 6,8 miliarde de dolari pe an, explică analistul într-un raport publicat la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit acestuia, zborurile de recunoaștere apasă cel mai greu asupra bugetului operațiunii "Determinare absolută".

Pentru a face să zboare o dronă Predator sau Reaper de exemplu, costă 1.000 de dolari pe oră. Dar Global Hawk, o dronă de supraveghere capabilă să zboare la o altitudine mult mai mare, costă pe oră 7.000 de dolari.

Finanțarea acestei campanii vine din bugetul de război al Pentagonului: Fondul pentru operațiuni de urgență în afara țării /Overseas Contingency Operations, OCO/. Separat de bugetul central al Apărării, acest fond este "cardul de credit" folosit pentru a acoperi costurile războaielor purtate de Statele Unite.

Congresul l-a mărit cu 85 de miliarde de dolari pentru anul fiscal care s-a încheiat în luna septembrie. Dar Pentagonul prevede o scădere semnificativă a bugetului său pentru 2015.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”