Cameră/Proiectul privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale - votat de comisiile de specialitate

Cameră/Proiectul privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale - votat de comisiile de specialitate

Comisiile juridice şi de apărare ale Camerei Deputaţilor au dat marţi raport favorabil proiectului de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

Raportul urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor.

Proiectul, care a trecut de comisii cu mai multe amendamente de tehnică legislativă, faţă de forma adoptată de Senat în 2020, reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, denumit în continuare SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.

SIME este un ansamblu integral de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

SIME se utilizează în scopul monitorizării electronice cu ocazia executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauţiune, potrivit Legii nr 134 /2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare; executării măsurii arestului la domiciliu, potrivit Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare; aplicării ordinului de protecţie provizoriu şi ordinului de protecţie, potrivit Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie republicată, cu modificările şi completările ulterioare; aplicării ordinului european de protecţie, în cazul în care România este stat emitent, potrivit Legii nr. 151/2016 privind ordinul european de protecţie, precum şi pentru modificarea unor acte normative, în cadrul procedurilor de arest preventiv şi control judiciar.

Deputaţii au adoptat un amendament, la propunerea deputatului PSD Dumitru Coarnă, conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit formei iniţiale, adoptate de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul "deţinuţi".

Secretarul general adjunct în MAI, Geani Nica, a susţinut această modificare, argumentând că Legea 254 se referă inclusiv la categoria peroanelor condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis. "Şi atunci, eliminând referirea la deţinuţi şi rămânând doar supravegherea la distanţă, potrivit Legii 254, se aplică pentru toate situaţiile în care Legea 234 prevede supravegherea la distanţă", a arătat reprezentantul MAI.

Potrivit proiectului, monitorizarea electronică realizată în condiţiile prezentei legi vizează exclusiv dispozitive de supraveghere electronică localizate pe teritoriul României.

Dezvoltarea, administrarea şi operarea SIME se fac de către Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Proiectul mai prevede că dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

Dispozitivele electronice de supraveghere fixe se montează în imobilul în care se execută măsura arestului la domiciliu sau în imobilul de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie.

În cazul persoanei protejate, acesteia i se va pune la dispoziţie un dispozitiv electronic de supraveghere, destinat generării unor alerte privind apropierea sub distanţa prestabilită a dispozitivului electronic de supraveghere mobil purtat de persoana supravegheată.

Raportul comisiilor de specialitate va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor - for decizional în acest caz. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!