Cameră: Pedepse cu închisoarea pentru efectuarea fără drept a operaţiunilor de export, import, intermediere cu produse militare

Cameră: Pedepse cu închisoarea pentru efectuarea fără drept a operaţiunilor de export, import, intermediere cu produse militare

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani efectuarea fără drept a operaţiunilor de export, import, intermediere, tranzit şi transfer din sau în teritoriul României a produselor militare de tipul armelor cu ţeavă lisă, bombe, torpile, rachete, vehicule terestre, nave de război, aeronave, motoare de aviaţie speciale pentru aviaţia militară.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, în sensul îmbunătăţirii dispoziţiilor referitoare la sancţiunile aplicabile.

Potrivit proiectului, "operaţiunile de export, import, intermediere, tranzit şi transfer din sau în teritoriul României cu produse militare din categoriile ML1, ML2, ML3, ML4, ML6, ML9, ML10, cu excepţia accesoriilor şi componentelor aferente, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani".

De asemenea, va constitui infracţiune, pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, efectuarea fără drept de operaţiuni cu celelalte produse militare. Tentativa la aceste infracţiuni se pedepseşte, mai prevede proiectul.

Conform definiţiilor din proiect, ML1 sunt arme cu ţeavă lisă cu un calibru mai mic de 20 mm, alte arme de foc şi arme automate cu un calibru mai mic sau egal cu 12,7 mm (calibru 0,50 inchi), ML2 - arme cu ţeavă lisă cu un calibru de 20 mm sau mai mare, alte arme sau armament cu un calibru mai mare de 12,7 mm (calibru 0,50 inchi), lansatoare, ML3 - muniţii şi dispozitive de reglare a focusului, ML4 - bombe, torpile, rachete nedirijate, rachete dirijate, ML6 - vehicule terestre, ML9 - nave de război (de suprafaţă sau subacvatice), echipamente navale speciale, iar ML10 - aeronave, vehicule mai uşoare decât aerul, vehicule fără pilot (UAV), motoare de aviaţie şi echipamente pentru aeronave, special concepute sau modificate pentru utilizări militare.

Proiectul stabileşte amenzi cuprinse între 5.000 şi 30.000 de lei pentru mai multe fapte, printre care nerespectarea prevederilor de a declara, în termen de 10 zile, MAE a oricăror modificări sau diferenţe constatate faţă de datele înscrise în documentele de înregistrare, de certificare ori în licenţe, precum şi la predarea sau preluarea produselor militare; nerespectarea prevederilor de a solicita la MAE aprobarea schimbării utilizatorului final sau a utilizării finale a produselor militare la import sau transfer de introducere; nerespectarea prevederilor de a notifica MAE datele de identificare ale tuturor persoanelor de care are cunoştinţă că sunt implicate în operaţiunea de export, transfer ori intermediere; nerespectarea prevederilor privind prezentarea la MAE a certificatului de control al livrării sau a unui document echivalent, în termen de 4 luni de la livrarea produselor militare.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…