Camera Deputaţilor şi-a ales vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii. Daniel Suciu, preşedinte interimar
Camera Deputaţilor şi-a ales, în ședința de sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent. Au fost 278 de voturi „pentru” şi 59 „împotrivă”.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD), Marina Simina Patricia Moş (PNL), Cezar Mihail Drăgoescu (USR), Ovidiu Ganţ (grupul parlamentar al minorităţilor naţionale) şi chestorii Daniel Lungu şi Ştefan Pop (PSD), Dan Tanasă (AUR), Magyar Lorand Balint (UDMR), potrivit Agerpres.
Daniel Suciu a anunţat ulterior că a fost desemnat preşedinte interimar al Camerei.
„Până la alegerea unui preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca urmare a votului din Biroul Permanent am fost desemnat să ocup interimar această funcţie", a spus Suciu.
Tot în şedinţa de sâmbătă, s-a supus la vot lista nominală depusă de partidele şi formaţiunile parlamentare cu deputaţii repartizaţi în comisii. Propunerea a fost aprobată cu 279 de voturi pentru şi 52 împotrivă.
Duminică, deputaţii se vor reuni în plen
Daniel Suciu a anunţat, în încheierea ședinței, că duminică, deputaţii se vor reuni în plen.
„Vă rog mâine să aveţi cartelele de vot pentru că de mâine începem votul la console", le-a transmis el deputaţilor..
Sursa: adevarul.ro