Camera Deputaților dezbate și votează marți solicitarea procurorului general referitoare la Victor Ponta

Camera Deputaților dezbate și votează marți solicitarea procurorului general referitoare la Victor Ponta

Plenul Camerei Deputaților dezbate și votează marți solicitarea procurorului general referitoare la formularea cererii de urmărire penală față de Victor Ponta.

Luni după-amiază, prim-ministrul a fost audiat pe această temă în Comisia juridică a Camerei Deputaților. La final, Ponta a precizat că le-a transmis colegilor juriști că deciziile politice nu pot să fie cenzurate de un procuror, ci doar deciziile legale .

Comisia juridică a întocmit raport de respingere a cererii procurorului general privind urmărirea penală a lui Victor Ponta . Împotriva începerii urmăririi penale au fost 18 voturi. "Pentru" au votat 7 deputați și a fost înregistrată o abținere.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a apreciat că "nu este nimic surprinzător" în modul în care au votat membrii Comisiei juridice și a arătat că șeful Guvernului "folosește absolut orice pârghie să se mențină în scaun".

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că, în unanimitate, colegii săi din Comitetul Executiv Național al PSD și liderii coaliției au decis că vor să meargă mai departe și să continue guvernarea .

Victor Ponta este urmărit penal de procurorii anticorupție în dosarul Turceni — Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în calitate de avocat (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel").

Faptele reținute de anchetatori ar avea legătură cu faptul că Ponta ar fi beneficiat de o parte însemnată din sumele obținute de către SCA "Șova și Asociații" de la complexurile energetice Turceni și Rovinari, deși nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare dintre cele două case de avocatură.

În același dosar, procurorii susțin că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale). Faptele ar avea legătură cu funcția de prim-ministru.

Conform DNA, el este acuzat că l-a desemnat pe Dan Șova ca ministru pentru Relația cu Parlamentul, ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine și ministru al Transporturilor, în condițiile în care premierul ar fi beneficiat în trecut de foloase din partea acestuia și de dreptul de folosință gratuită a unui autoturism.

Pentru aceste din urmă trei acuzații de conflict de interese, DNA a sesizat Camera Deputaților pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Victor Ponta.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”