Camera Deputaţilor a aprobat noua structură a Biroului Permanent

Camera Deputaţilor a aprobat noua structură a Biroului Permanent

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, noua structură a Biroului Permanent al acestui for legislativ, singura diferenţă faţă de sesiunea trecută fiind aceea că PDL nu va mai avea funcţia de chestor al Camerei, aceasta revenind PSD.

Camera Deputaţilor a aprobat noua structură a Biroului Permanent (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, PSD va avea doi vicepreşedinţi, un secretar şi doi chestori în conducerea Camerei, PNL va deţine câte o funcţie de vicepreşedinte, secretar şi chestor, PDL - un post de vicepreşedinte, PPDD - o funcţie de secretar, UDMR îi va reveni un post de chestor, iar minorităţile naţionale - un post de secretar.

Deputaţii urmează să aprobe prin vot secret cu bile nominalizările făcute de grupurile parlamentare pentru aceste funcţii din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?