Calotă (ANRE): Sectorul rezidențial a devenit principalul consumator de energie din România, devansând industria
Sectorul industriei și cel al construcțiilor au fost devansate de segmentul rezidențial, care a devenit în ultimii doi ani cel mai mare consumator de energie din România, a declarat, marți, Emil Calotă, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
"Principalul consumator de energie al țării a devenit, de doi ani, sectorul rezidențial. Aceasta arată cel mai bine modul cum a fost restructurată economia țării. Industria și construcțiile au fost devansate", a arătat oficialul ANRE, prezent la o conferință pe teme energetice.
Potrivit lui Calotă, aceasta arată evoluția standardelor de viață și al nivelului de trai al românilor, dar și eficientizarea consumului de energie în industrie și construcții.
"ANRE consideră că investițiile viitoare se vor regăsi în rețelele inteligente. Dar rețelele nu trebuie doar să fie înlocuite, ci să vizeze flexibilitate, să permită interconectări cu țările vecine și să aibă capacitatea de a prelua energie din surse regenerabile", a arătat el.
Calotă a adăugat și faptul că, în acest an, în România vor începe primele proiecte-pilot de implementare a rețelelor inteligente.
Ultimele date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată un consum final național de energie electrică în creștere cu 5,8% pentru primele două luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 9,3 TWh, după cum a anunțat luni INS. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 6,6%, iar consumul populației a crescut cu 1%.
Totodată, la nivelul anului trecut, consumul final de energie electrică a fost de circa 52,5 TWh, cu 6% mai mare față de anul 2014, iluminatul public înregistrând o creștere de 30,6%, iar consumul populației, de 3,7%, potrivit INS.
AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)