''Call Russia'': O campanie telefonică pentru a combate propaganda Moscovei
Mai mulţi lituanieni au lansat marţi o campanie de apeluri telefonice în Rusia pentru a combate propaganda Moscovei şi pentru a contribui astfel la încheierea războiului din Ucraina, informează AFP.
Iniţiativa "Call Rusia" mobilizează voluntari din diaspora rusă şi rusofonă pentru a suna la întâmplare la unul dintre cele 40 de milioane de numere de telefon din Rusia puse la dispoziţia lor pe un site, care poate fi consultat şi de pe un smartphone.
Promotorii campaniei speră că aceste contacte directe vor combate propaganda rusă şi le vor spune oamenilor de rând din Rusia ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina.
"A fost oribil să aflu informaţii despre o femeie ameninţată de bombardamentele din Kiev în timp ce mama ei, aflată la Moscova, refuza să creadă aceste lucruri", a declarat unul dintre iniţiatorii campaniei, Paulius Seniuta.
El speră că "mii, sute de mii de membri ai diasporei ruse" din lumea întreagă se vor alătura iniţiativei şi că astfel de contacte sincere între oameni vor putea să combată cenzura informaţiei independente din Rusia.
Foto: (c) /STANISLAV KOZLIUK/EPA
"O altă planetă"
La o săptămână şi jumătate după invazia rusă în Ucraina, autorităţile de la Kremlin au accentuat cenzura asupra mediilor de informare independente, unele dintre ele fiind închise, iar altele constrânse să adere la noi reglementări care incriminează "ştirile false" despre armata rusă.
Rusia a blocat totodată accesul la reţele de socializare precum Facebook şi Twitter, fapt ce a favorizat propaganda Kremlinului, care vorbeşte despre o "operaţiune militară specială" ce vizează "demilitarizarea" Ucrainei şi "denazificarea" guvernului acesteia.
Paulius Seniuta a declarat că a contactat telefonic trei cunoştinţe ale sale din Moscova şi că discuţiile au fost "foarte dificile", a precizat el.
"Aceste persoane se află într-un spaţiu de informare complet diferit şi au păreri radical opuse faţă de ale mele", a declarat întreprinzătorul lituanian, care lucrează în domeniul marketingului. "Uneori, părea că venim cu adevărat fiecare de pe o altă planetă", a adăugat el.
"Fără a certa sau a jigni"
Site-ul iniţiativei "Call Russia" propune, de asemenea, sfaturi pentru apelanţi, pregătiţi cu ajutorul unor psihologi.
Demersul nu are scopul de a-i convinge cu orice preţ pe ruşi să renunţe la viziunea lor asupra situaţiei, ci ei trebuie să fie şi ascultaţi.
"Cerem oamenilor noştri să se abţină de la a fi conflictuali sau să încerce să explice cine are dreptate şi cine greşeşte", a subliniat Paulius Seniuta.
"Îi invităm pe oameni să vorbească despre tragedia suferinţei umane, despre oamenii care mor, despre femeile care sunt nevoite să nască în staţii de metrou. Chiar nu este nevoie să telefonăm pentru a certa sau a jigni", a adăugat el. AGERPRES