Casa este principalul motiv pentru care românul munceşte o viaţă întreagă. La propriu şi la figurat. Asta pentru că mentalitatea transmisă din generaţie în generaţie este că dacă nu ai casă, nu eşti un „om aşezat”, dar şi pentru că un credit făcut de un om obişnuit la 25 de ani este dus până la pensie, iar spaţiul cumpărat este unul modest. Rămânem astfel captivii unor spaţii, indiferent care este dinamica familiei.
Privare severă de locuinţă în România
O cercetare din mai 2022, realizată de fundaţia social-democrată Friedrich Ebert Stiftung – Atitudini şi valori progresiste în România – arată că locuirea devine o problemă din ce în ce mai critică în România. Astfel, dacă în perioada comunistă accesul la o locuinţă prin intermediul locului de muncă de la stat era o practică curentă, treptat, după 1990, statul n-a mai construit nimic, iar locuinţele au început să fie construite de dezvoltatori cu scopul de a genera profit. „Acest lucru se întâmplă în contextul în care România are cea mai mare rată de suprapopulare a locuinţelor – 45,1% în 2020 –, faţă de 18%, media UE, ceea ce indică nevoia acută de construire de spaţii locative noi. Mai mult decât atât, România este o ţară din Uniunea Europeană în care populaţia este foarte afectată de privarea severă de locuinţă (14,3% în 2020, comparativ cu 1% în Finlanda şi 2% în Cehia)”, menţionează sursa mai sus citată.
O situaţie deosebit de critică se observă şi în rândul chiriaşilor. Potrivit Eurostat, dacă la nivelul UE 25% dintre chiriaşi alocă 40% sau mai mult din venituri pe chirie, situaţie considerată îngrijorătoare, în România, proporţia acestora este de 46,3%. Cercetarea mai arată că populaţia este receptivă la susţinerea de către stat a celor care câştigă atât de puţin încât nu-şi pot permite să închirieze sau să cumpere o locuinţă.
Distribuţia locuinţelor, o problemă
Rugat să comenteze acest paradox în care avem mulţi proprietari, dar trăim la grămadă, prof.dr. Gabriel Bădescu, unul dintre autorii principali ai studiului, a răspuns: „Într-adevăr, la nivelul ţării avem o proporţie foarte mare de familii care au locuinţe în proprietate. Peste 90% dintre respondenţii din studiul nostru sunt în această situaţie. Problema ţine însă de modul în care sunt distribuite geografic locuinţele”.
În ultimii ani, a adăugat acesta, migraţia internă a început să ia locul migraţiei înspre alte ţări: „Cei câţiva poli de dezvoltare – Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara – atrag oameni din restul ţării care îşi găsesc uşor de lucru, adesea cu salarii mult peste cele din localităţile de plecare”.
Însă, aceştia sunt siliţi să trăiască în chirie sau îşi permit să cumpere doar locuinţe mici: „În acelaşi timp, oraşele prospere suferă tot mai mult din cauza aglomeraţiei, a preţurilor mari cu locuirea, şi a faptului că tot mai multe suprafeţe verzi sunt sacrificate pentru construcţii”.
Soluţia ar fi, în opinia universitarului, ca acestor localităţi să li se dezvolte infrastructura de transport public metropolitan, în special feroviar, care să permită extinderea lor în termeni de populaţie şi suprafaţă, fără o scădere a calităţii vieţii. „Avem proiecte de trenuri metropolitane în la Bucureşti, Cluj, Braşov, Sibiu, Timişoara şi Iaşi, dar e târziu şi prea puţin”, consideră Bădescu.
Sociolog: Casă săracă, educaţie slabă
Construcţia de locuinţe sociale trebuie să fie o prioritate pentru stat, astfel încât standardul de locuire să fie bun pentru persoanele vulnerabile, dacă vrem să ieşim din cercul vicios al sărăciei, atrage atenţia sociologul. „Este foarte greu pentru un copil, de exemplu, să performeze la şcoală dacă nu are lumină acasă. Sau condiţii minimale de igienă. În mod logic, el va fi victima discriminării la şcoală. Cu o casă săracă, ai toate riscurile să ai şi o educaţie slabă. Nu ştiu câte case sociale s-au construit în România, în ultimii ani. În zonele în care eu lucrez, numărul tinde spre zero. Iar eu lucrez în zonele cele mai vulnerabile”, adaugă Gelu Duminică.
Plus că, o calitate bună a locuirii înseamnă totuşi altceva în secolul XXI. „Simplu spus, calitatea bună a locuirii este cea care asigură un confort fizic şi mintal. Sunt nişte standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească orice locuinţă; număr de metri pătraţi pe persoană, acces la resurse etc. România are case, proprietari, dar şi cam cel mai mic spaţiu pe persoană, la nivelul UE. Ceea ce arată că locuinţele noastre sunt destul de aglomerate. În localităţile unde eu activez văd 2-3 generaţii în aceeaşi casă formată din două camere, adică 7, 8, 10 persoane”, mai spune specialistul.
Aglomeraţia nu este singurul cusur al caselor din România. Patru-cinci milioane de oameni trăiesc în spaţii fără acces la apă potabilă. „De gaze nu mai vorbim. Cu energia electrică stăm ceva mai bine pentru simplul motiv că politica comunistă a fost axată pe electrificare, întrucât difuzorul-propaganda trebuia să ajungă peste tot. Or, noi încă avem locuinţe, şcoli cu toalete în fundul curţii, fără acces la apă potabilă, încălzite cu orice, dar numai cu un sistem centralizat, nu. De ce sistem centralizat? Pentru că în teorie ar trebui să fie mai ieftin, dar, la noi, lucrurile care afară funcţionează s-au inversat”, mai spune sociologul.
Care e situaţia în alte state
În Vest există puţini proprietari comparativ cu România, pentru că, pentru a-ţi cumpăra o casă, trebuie să ai resurse. „Plus că te mai şi întreabă statul de unde ai resursele alea. Şi atunci, sistemul este mai degrabă pe închiriere. Şi există şi foarte multe facilităţi pe care statul le oferă: dacă ai de exemplu copii mai mulţi, statul subvenţionează parte din chirie, nu credit, pentru că asta înseamnă împovărare. Adică te „leg de glie” pentru un apartament cu două camere. Merge dacă eşti tânăr holtei. Dar, dacă ai doi copii şi două camere, e o problemă. Pentru că copiii tăi nu pot beneficia de un spaţiu de locuit decent, astfel încât ei să se poată dezvolta în cele mai bune condiţii”, explică Gelu Duminică felul în care funcţionează sistemul occidental.
Datele Eurostat arată că, în 2020, 96% din populaţia României trăia în locuinţă proprietate personală, în timp ce la nivelul UE, proporţia era de 69,7%. Alte state cu un grad ridicat de proprietate a locuinţei sunt Slovacia (92%), Ungaria şi Croaţia (ambele cu 91%).
Potrivit aceleiaşi surse, la nivelul UE, 53% din populaţie trăieşte într-o casă şi 46% într-un apartament. În România, 65,9% din locuitori trăiesc la casă şi 34,1% trăiesc în apartament. Cât priveşte numărul mediu de camere pe persoană, România este pe ultimul loc din UE, cu 1,1 camere, faţă de 1,6 media în UE.
