Teoria calendarului dacic cu 360 de zile, descoperit în Sarmizegetusa Regia, a fost popularizată în anii '60, de arheologul Hadrian Daicoviciu, dar s-a dovedit a fi eronată. Mulți români au continuat să rămână convinși că în capitala dacilor, se găsea un astfel de instrument de măsurare a timpului.

Marele sanctuar circular din Sarmizegetusa Regia, monumentul istoric despre care numeroși români au crezut de-a lungul timpului că ar reprezenta un „calendar de piatră” al dacilor, a fost descoperit în primii ani ai secolului al XIX-lea.

Atunci, locuitorii din satele aflate la poalele munților, însuflețiți de vestea descoperirii unor mari tezaure de aur în zona împânzită de ruine antice, au scotocit așezarea și au atras atenția autorităților, care au derulat aici primele cercetări sistematice.

La început, Marele sanctuar circular din Sarmizegetusa Regia a fost identificat ca fiind un templu antic. În deceniile următoare, alți oameni de știință l-au considerat ruina unui amfiteatru sau a unui „circus”.

La începutul anilor ‘50, monumentul cu un diametru de aproape 30 de metri a fost dezvelit complet de arheologii conduși de Constantin Daicoviciu, omul de știință care avea să îl compare cu un „calendar de piatră”, folosit de antici pentru măsurarea timpului.

Cercurile Marelului Sanctuar circular

Templul antic compus din trei cercuri concentrice (unul din blocuri de andezit, unul din stâlpi de andezit şi unul din stâlpi groşi din lemn), care aveau în centru o construcţie din stâlpi groşi din lemn, în forma unei potcoave, ar fi folosit la numărarea zilelor din an şi la calcule astronomice, susţinea istoricul Hadian Daicoviciu.

Acesta a calculat că edificiul avea un cerc exterior compus din 104 blocuri de andezit, strâns lipite unul de altul, care formau un cerc perfect închis. Al doilea cerc era format din 180 de stâlpi înguști și 30 de stâlpi lați, gruparea lor fiind următoarea după șase stâlpi înalţi şi înguşti urma, invariabil, un al şaptelea, scund şi lat.

Acest grup de 6+1 stâlpi se repetă de 30 de ori, arăta arheologul. Al treilea cerc era format din 68 de stâlpi de lemn, care se ridicau la trei metri deasupra solului. Iar potcoava din centrul sanctuarului număra 34 de stâlp de lemn, mai puțin înalți.

Calendarul cu 360 de zile s-a dovedit greșit

Hadrian Daicoviciu a încercat să demonstreze existența calendarului dacic, neluând în seamă cercul exterior, cu 104 blocuri de andezit, ci în principal cercul format din 180 de stâlpi înguști și 30 de stâlpi lați.

„Admiţând că numai stâlpii subţiri reprezintă zile calendaristice, sanctuarul mare rotund cuprinde180 de zile, repartizate în 30 de grupuri de câte 6. Să facem acum încă un pas înainte, afirmând că numărul de 180 de zile ne duce la concluzia existenţei unui calendar în care anul era de 360 de zile”, informa istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul „Dacii”.

Arheologul Hadrian Daicoviciu arăta însă că dacii și-ar fi dat seama de eroarea de calcul a zilelor din calendarul cu 360 de zile, iar tocmai de aceea ar fi folosit cei 68 de stâlpi din centrul marelui sanctuar ca instrument de corectare a inexactității. Însă teoria arheologului se baza pe o altă eroare.

„Problema cu această corecție, care a vrut să aducă un presupus an dacic inexact la unul apropiat de anul tropic este aceea că numărul de 68 de stâlpi s-a dovedit a fi greșit: săpăturile din anul 1980 au scos la iveală 84 de gropi de stâlpi. Deci toată povestea cu calendarul s-a ruinat. Totuși, publicul continuă să fie convins că aceste calcule sunt foarte precise. Nu trebuie negată cu totul posibilitatea unor semnificații matematico-astronomice a pieselor din piatră, dar aceste calcule ar trebui reluate, iar includerea în formulă a stâlpilor din lemn trebuie foarte bine argumentată, câtă vreme, așa cum arată datele arheologice recente, aceștia erau mai numeroși decât se credea, erau amplasați la distanțe foarte variate unii de alții și, cel mai important, nu erau vizibili”, arăta, recent, arheologul Aurora Pețan, într-un articol despre monument, pe site-ul Fundației Dacice.

Teoria lui Hadrian Daicoviciu a fost dezvoltată de-a lungul timpului de alți oameni de știință, iar pasionații de astrologie au completat-o cu noi argumente și interpretări.

În deceniile următoare, ideea că Marele sanctuar circular le-ar fi servit dacilor ca instrument de măsurare a timpului a fost tot mai puțin îmbrățișată de arheologi, în schimb, nu a mai putut fi abandonată de amatorii de senzațional.

Au fost scrise cărți pe seama „calendarului de piatră” al dacilor, iar numeroși turiști ajunși la Sarmizegetusa Regia își manifestau interesul în a dezlega misterul monumentului. Alții se mulțumeau să se descalțe și chiar să se dezbrace în preajma lui, pentru a-i simți energiile.