CALCUL. Ce ECONOMII va face un șofer după introducere accizei de 0,7 eurocenți pe litri
CALCUL. Ce ECONOMII va face un șofer după introducere accizei de 0,7 cenți pe litri
"Un bărbat posesor al unei maşini cu motor de 1,6 L pe benzină şi consum de 5,9 L/100 km (extraurban) şi 10 L/100 km (urban) consumă anual 1.245 de litri, pentru care plăteşte la preţul/litru din prezent circa 7.400 lei. Cu acest buget, bărbatul parcurge în jur de 15.300 de km, dintre care 56% în interiorul oraşului. De la 1 aprilie însă, deşi dispune de acelaşi buget, şoferul în cauză va putea merge doar 14.200 km, cu circa 1.100 km mai puţin într-un an", potrivit sursei citate.
Studiul arată că românii parcurg cu maşina, în medie, 14.700 km anual, dintre care 57% în oraş, iar costul mediu va creşte 505 lei pentru benzină şi cu 415 lei pentru motorină după introducerea accizei.
Cu bugetul actual, la fiecare plin în valoare de 300 lei şoferii vor alimenta cu circa 3,5 litri mai puţin, acest lucru însemnând că un român cu o maşină din clasa compactă va circula cu circa 50 de km mai puţin.
La un rulaj mediu anual de 12.800 km, dintre care 65% parcurşi în oraş, femeile vor scoate din buzunar pentru combustibil 6.400 lei, cu 410 lei mai mult decât până în prezent. De cealaltă parte, la un rulaj mediu anual de 15.300 km, dintre care 56% în oraş, bărbaţii vor plăti pe combustibil 7.900 lei, cu 510 lei mai mult decât până la 1 aprilie.
Deşi procentul kilometrilor parcurşi în localitate este mai redus decât cel al femeilor, bărbaţii vor fi mai afectaţi de mărirea preţului la carburant decât acestea, cu o diferenţă de cost suportată în plus de 100 de lei.
"Femeile conduc în medie cu circa 2.500 km mai puţin decât bărbaţii în fiecare an. În acelaşi timp, acestea au maşini din clase relativ mai mici şi cu motoare adesea mai eficiente din punctul de vedere al consumului. Astfel, se explică de ce bărbaţii vor fi mai afectaţi de această mărire a preţului la combustibil", a declarat Alexandru Govoreanu, director de dezvoltare al VeziCatFace.ro .
Scumpirea se va resimţi cel mai mult în buzunarele celor care conduc maşini cu motoare mari şi consumuri ridicate. Astfel, un posesor de maşină cu motor pe benzină de peste 2.500 cmc va plăti anual în medie cu 160 lei mai mult decât cineva care deţine o maşină cu o cilindree între 2 L şi 2,5 L. În cazul motorinei, această diferenţă este de 125 lei.
Informaţiile privind rulajul mediu anual şi raportul urban/extraurban au fost preluate dintr-un studiu anterior realizat împreună cu Daedalus Millward Brown pe un eşantion de 7.004 de proprietari de autoturisme din mediul urban cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Eroarea de eşantionare este de +/-2%, iar datele au fost culese în februarie.
Potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, majorarea accizelor cu 7 eurocenţi pe litru de la 1 aprilie va avea ca efect creşterea preţului carburanţilor cu 0,41 lei litru.
Sursa: realitatea.net