Călătorind prin principatele române la începutul secolului XIX, negustorul englez Thomas Thornton a descris în volumul „The present state of Turkey“ cum arătau satele și orașele românești.

Mitropolia Bucuresti 1860 vedere dinspre Filaret FOTO Carol Popp de Szathmary

Românii, spunea călătorul străin, erau înjosiţi de starea de robie în care i-au aruncat străinii.

,,Am străbătut amândouă principatele în toate direcţiile şi îmi amintesc cu cea mai mare plăcere impresiile întipărite în mintea mea de piesajul lor măreţ şi romantic... Ţăranii îşi zic rumuni, adică romani, iar limba lor este o latină stricată, semănând oarecum cu italiana. Înfăţişarea locuitorilor de azi în portul lor de vară este asemenea întocmai cu aceea a strămoşilor reprezentaţi pe Columna lui Traian ....

Înfăţişarea exterioară a românilor este într-un contrast extraordinar cu firea lor supusă, căci ei sunt înjosiţi de starea de robie în care i-au aruncat străinii“, scria Thomas Thornton.

În continuare, el vorbește despre religie, predominantă fiind cea ortodoxă. „Locuitorii sunt într-adevăr legaţi de riturile şi ceremoniile ei, dar nu se vede – poate pentru că preoţii lor îi tiranizează tot atât cât stăpânii lor laici – că ei ar simţi pentru religia lor aceeaşi dragoste fierbinte pe care am observat-o printre grecii din Turcia.

Religia, când este administrată nu de un egal sau de un frate de suferinţă, ci de un stăpân, nu mai are caracterul blând şi binefăcător care o face să fie îndrăgită de adepţii ei. Tragerea clopotelor sau baterea cu două ciocane de lemn pe o bucată lungă de lemn atârnată în turlă este exprimarea foarte supărătoare a evlaviei lor. În dimineaţa unei mari sărbători, clămpăneala este de neînchipuit în oraşul Bucureşti, unde, într-adevăr, sunt mai multe biserici şi mănăstiri decât ar trebui pentru toate parohiile din amândouă principatele“.

Targ in Piata 24 Ianuarie Bucuresti 1860 foto Carol Popp de Szathmari

În Bucureşti , „bisericile şi mănăstirile formează elementul cel mai vizibil şi palatele boierilor înconjurate de curţi şi grădini spaţioase sunt într-un contrast supărător cu locuinţele poporului de rând, care trădează cea mai absolută mizerie... Sunt şi dugheni pe câteva dintre uliţele principale, dar cele mai numeroase şi mai căutate sunt cârciumile şi pivniţele boltite în care oamenii de rând se deprind cu practica dezmăţului şi cu băutura fără de cumpătare a vinului şi a spirtoaselor...“.

Călătorul străin a descris și starea în care se aflau drumurile: „Nimeni, decât poporul de rând, nu iese din casă pe jos: un echipaj este tot atât un articol de primă necesitate cât şi unul de lux, dar zdruncinăturile pe care le înduri când umbli cu trăsura (pe uliţi ce au nevoie de reparaţie, cum se întâmplă mereu) pretind de la călător să fie totdeauna cu ochii în patru, căci caii se înfundă, uneori până la piept, în câte o băltoacă de apă murdară, din cele ce băltesc mai pe toate uliţele oraşului, afară de aceea care duce la palatul domnesc”.