Călărași: Două persoane decedate și cinci rănite în urma unui accident pe DN21, la Drajna Nouă

Călărași: Două persoane decedate și cinci rănite în urma unui accident pe DN21, la Drajna Nouă

Două persoane, un bărbat și o femeie, au decedat, iar alte cinci au fost rănite în urma producerii, miercuri seara, a unui accident rutier în localitatea Drajna Nouă, pe DN21, în urma impactului dintre un autoturism și un microbuz.

"În autoturism se aflau trei persoane, dintre care două încarcerate. Cele două persoane încarcerate au fost descarcerate de către colegii mei de la secția de pompieri Dragalina. Din păcate, acestea erau în stop cardiorespirator. S-au efectuat manevre de resuscitare fără succes. Sunt decedate, bărbat și femeie. A treia persoană este în afara oricărui pericol. În microbuz erau patru persoane. Un bărbat, cu politraumatisme, este în afara oricărui pericol", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Călărași, Ovidiu Tătăranu.

Potrivit reprezentanților IPJ Călărași, în acest moment se efectuează cercetări la fața locului, iar circulația în zonă se desfășoară alternativ pe un sens.

Centrul INFOTRAFIC al IGPR a anunțat că intrarea pe contrasens a fost cauza accidentului, iar într-o primă fază după producerea acestuia circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri ale DN21.

AGERPRES / (AS — autor: Luiza Abu Salem, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

3 Așa este în America...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...