Cadre didactice universitare din Iași, trimise în judecată de DNA
Procurorii DNA Iași au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, mai multe cadre didactice universitare de la Universitatea "Petre Andrei", acestea fiind acuzate de fapte de corupție.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Sorin Bocancea, la data faptelor rector al Universității "Petre Andrei' din Iași, este acuzat de favorizarea făptuitorului, instigare la fals intelectual, în formă continuată și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, Antonie Cristian Bocancea, la data faptelor profesor universitar doctor în cadrul aceleiași universități, este acuzat de aceleași fapte, iar în sarcina lui Mark Bucuci, la data faptelor lector universitar doctor în cadrul Universității "Petre Andrei' din Iași, au fost reținute infracțiunile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, în formă continuată.
În același dosar au fost deferiți justiției, în stare de arest preventiv, Dan Florin Drugă, la data faptei avocat în cadrul Baroului Iași și prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității 'Petre Andrei' din Iași cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și Dan Melinte, acuzat de complicitate la luare de mită.
Procurorii anticorupție arată în rechizitoriul întocmit în cauză că, în perioada decembrie 2015 — 3 iunie 2016, Dan — Florin Drugă, titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept Penal, prin intermediul lui Dan Melinte, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea promovării în anul al III-lea de studii, la unitatea de învățământ respectivă.
Studentul urma să fie promovat deși nu a susținut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii și nu a achitat taxele de școlarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universității 'Petre Andrei' din Iași.
"În acest context, la data de 6 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan — Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei din care, pentru 'ajutorul' acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante", se arată în comunicat.
De asemenea, în aceeași zi, Sorin Bocancea nu a predat organelor de urmărire penală, la solicitarea acestora, cataloagele aferente anului I de studii al Facultății de Drept din cadrul aceleiași universități, anul universitar 2014-2015, cunoscând faptul că aceste probe ar fi îngreunat situația juridică a inculpatului Drugă Dan Florin. Motivul pentru care Bocancea nu a predat cataloagele a fost acela de a împiedica și îngreuna cercetările în dosar.
În ziua următoare, inculpatul i-a determinat, în același scop, pe Mark Bucuci și Antonie Cristian Bocancea, cadre didactice în cadrul aceleiași instituții, să facă mențiuni false în 'Catalogul pentru examene/verificări/colocvii' pentru Anul I, prin care se atesta faptul că studentul respectiv obținuse note de trecere la șase materii, în condițiile în care acesta nu a susținut în fapt acele examene.
"În același context, la data de 06 iunie 2016, urmare a faptului că procurorii anticorupție au solicitat reprezentanților Universității Petre Andrei din Iași mai multe cataloage, inculpata Zaharia Ana Liliana, în calitate de secretar șef al Facultății de Drept din cadrul Universității Petre Andrei din Iași, a introdus fără drept date în sistemul informatic al instituției respective de învățământ. Concret, aceasta a inserat în situația școlară a aceluiași student, aflată în baza de date informatizată a facultății pentru anul I de studii, date necorespunzătoare adevărului și anume faptul că acesta a obținut creditele aferente promovării examenelor la mai multe discipline", spun procurorii.
Potrivit comunicatului, anchetatorii au încheiat cu Ana Liliana Zaharia un acord de recunoaștere a vinovăției, cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, aceasta recunoscându-și fapta reținută în sarcina sa și arătând că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Direcției Generale Anticorupție.
AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)